Food trends în 2016
Nu știu voi ce rezoluții aveți pentru 2016, dar eu vreau să aflu mai multe despre kombucha, să găsesc de cumpărat popcorn cu alge și să mănânc mai mult falafel. De unde asemenea idei trăsnite la început de an? În ianuarie ne ocupăm cu food trends pentru noul an, poate că vă aduceți aminte din 2015 și de acum doi ani, iar printre previziunile chef-ilor și consultanților în domeniu intră ce am enumerat adineauri.
Anul acesta, mâncarea se complică puțin și nu mă refer la faptul că vor fi la modă feluri greu de preparat. Gătim simplu, dar combinăm ingrediente deosebite în moduri neașteptate și ne bazăm pe arome delicate, mai subtile.
Ne așteaptă un an interesant, după cum arată lista de food trends în 2016 a celor de la Baum + Whiteman, din care le-am selectat pe cele demne de atenția noastră.
Pastele, specie pe cale de dispariție?
Ceva ce nici un carboholic nu cred că poate concepe, dar se pare că vânzările de paste au scăzut cu 13% în Europa și chiar cu 25% în Italia. Oamenii trădează, că altfel nu pot să-i spun, spaghetele și tortellini și își umplu cămările cu quinoa, chia și spelta. Vor fi la modă, cel mult, pastele care au în compoziția aluatului legume (în special cele cu spanac și roșii) și fake pasta din legume.
Legume, legume și iar legume
În completarea trendului cu pasta, endangered species vine cel cu legumele pentru care s-au aliniat toate planetele în 2016. Fructele și verziturile câștigă teren de prin 2014, dar anul ăsta o să ocupe aproape integral farfuriile, în timp ce carnea se preface side dish. Mâncarea bazată doar pe legume devine foarte interesantă, foarte complexă, ușor de asociat cu multe tipuri de vinuri – gândește-te la curry de napi cu lime și grepfruit sau pate de cartofi dulci cu caju picante și ceapă murată. A, și legumele ușor arse sunt în tendințe, te poți prezenta și cu ele la masă și să fii mândru de asta.
Mai mult decât picant
La revedere sosuri și mixuri de condimente iuți (și doar atât), bine v-am găsit arome calde și mirodenii irezistibile. Heat is not enough în 2016, aromele ies la suprafață din combinații echilibrate de condimente, cu influențe siriene, etiopiene, africane sau coreene: berbere, gochujang, piri-piri. Se pune accentul pe amestecuri de ierburi și condimente unice, create special pentru deserturi și cocktailuri.
Fascinația fermentării
Fermentația veche de 5000 de ani a avut parte de un fashionable comeback acum vreo 2-3 ani, când dintr-odată s-au bucurat de foarte multă atenție supa japoneză miso și kimchi. Și în 2016 ne împrietenim cu bacteriile, doar că anul ăsta insistăm pe sauerkraut.
Turmericul, la putere
A fost decretat condimentul anului și se va regăsi în multe băuturi și mâncăruri, în special în varianta proaspătă. Este apreciat pentru gustul iute amărui, foarte aromat și pentru lista lungă de proprietăți terapeutice.
Bucătăria Israelului, în prim plan
Știți documentarul DeliMan? Uitați-vă la el ca să vă faceți o idee despre toate delicatessen evreiești pe care marii chefi vor să le revitalizeze și să le includă în meniurile de anul acesta: hummus cu pesto de kale și alune de pădure, shakshuka cu creveți proaspeți, burgeri cu brânză gruyère și pastrami crocant, bagels de toate felurile. Se experimentează cu tradiții culinare preluate din diaspora evreiască și se creează experiențe culinare autentice new-ish jew-ish.
Noutăți în lumea crănțănelelor
Pregătește-te pentru tot felul de snacks cu arome inedite și nu mă refer doar la chips de cartofi. Chips de kale sau pere, batoane cu fasole, popcorn cu alge și susan, toate or să răsară pe rafturile supermarketurilor. Trecem de la dulce/sărat la savuros, acru, amărui și combinații cum ar fi merișoare + jalapeno, chili + mango sau chili + miere.
Pe listă mai avem açaí, fructul hipster al anului, 3D food printing continuă să se dezvolte și UBERizarea industriei odată cu popularizarea serviciului de food delivery prin UberEats, privit cu scepticism pentru că doar intermediază relația restaurant-client, dar nu se ocupă la propriu de mâncare.
Cam astea sunt trendurile internaționale în materie de mâncare, pe plan mioritic pe unde ziceți că ne situăm?
imagine via Gretchen Röehrs, instagram