Spumă de căpșuni și migdale

Undeva în creierul meu e un hamster mic, lacom la deserturi și cu acces la întrerupătorul de concentrare, pentru că altfel nu-mi explic cum se conectează chestiile astea două. Când mi-i poftă de ceva dulce, universul se oprește complet până îl păcălesc cu ceva. Science dude/ttes probably have a name for that, but now is not the time to call myself a dopamine junkie.

Anyway, legătura între cele de mai sus și spuma de căpșuni și migdale de mai jos e că unele deserturi nu doar că-i dau hamsterului benzină, dar mă bagă într-un soi de trip proustian cu amintiri de pe vremea când cică eram prea mică să țin minte ceva. Și realizez că gustul e determinat și de o serie de experiențe și de informațiile culinare primite pe măsură ce crești, nu doar de o serie de ingrediente amestecate într-un mod plăcut în bucătărie.

Trecând peste rant-ul ăsta, mai rămâne de menționat doar că am pus migdale dintr-un impuls proteic, dar în varianta asta, desertul iese mai texturat și mai complex, cu un vag post-gust ușor amărui care mie-mi place mult și care echilibrează spuma de căpșuni, de altfel, banală.

Prep time ingrediente

10 minute.

Nr. porţii

2 persoane.

Ingrediente

  • 200g căpșuni proaspete
  • o mână de coacăze înghețate
  • 3 linguri zahăr
  • o mână de migdale crude
  • 1 albuș de ou
  • zeama de la 1/2 lămâie

Metodă

Am pus în blender căpșunile, coacăzele, zahărul și migdalele și le-am mixat până am obținut un soi de smoothie mai gros.

Într-un bol am bătut spumă albușul cu zeama de lămâie (ca pentru bezea), după care am adăugat peste mixul din blender și am omogenizat cu o spatulă. Am turnat în 2 boluri, am mai pus câteva migdale tocate deasupra și am dat la rece (vreo 2 ore).

Asta-i tot. Simplu, rapid și eficient. S-aveți poftă.

Imagini

Spuma de capsuni, coacaze si migdale

Spumă de căpșuni cu migdale

Spumă de căpșuni cu migdale