salata-cu-dovlecei-si-anghinare

Salata vegana cu anghinare, dovlecei si ciuperci

De când le-am descoperit acum câțiva ani, anghinarele (Cynara scolymus, sau cum îi zic englezii – French artichoke) sunt prezente de câteva ori pe an și în alimentația mea, deși they’re a pain in the ass la cât durează curățatul lor. Noroc că-s atât de bune, și merită tot efortul.

Plantă erbacee mediteraneană, anghinarea conține cinarină, oxidaze, polifenoli, flavone, vitaminele A, B, C, mangan, fosfor, fier, lipide, zaharuri . E folosită în medicina alternativă (are capacitate antioxidativă totală foarte mare) și se poate face și ceai (vezi producția din Da Lat, Vietnam sau ceaiul mexican alcachofa).

În Grecia și Roma antică era considerată delicatesă și afrodisiac, cu mențiunea că grecii antici erau convinși că dieta cu anghinare în timpul sarcinii asigura nașterea unui băiat.

Iar la final de secol XV, început de XVI, cultivatul de anghinare a ajuns în Italia și sudul Franței, după cum documentează Le Roy Ladurie în cartea sa Țăranii din Languedoc.

Conform lui, un soi de anghinare îmbunătățit de arabi, a fost adus de Philippo Strozzi din Napoli în Florența în 1446. În 1480 apare și în Veneția, și e privit mai mult ca o curiozitate. Apoi ușor, ușor se infiltrează în Franța, unde apar mențiuni despre culturi mai întâi în Avignon, pe la 1532 și apoi se răspândește sub denumirea locală de carchofas în Cavaillon (1541), Chateauneuf du Pape (1553), și Orange (1554). La vremea respectivă anghinarele erau de dimensiuni mici, cât ouăle de găină, erau considerate în continuare alimente de lux, cu puteri afrodisiace (o perioadă au fost și interzise femeilor și erau consumate doar de bărbați), și se păstrau în sirop de zahăr.

În zilele noastre anghinarea are un succes aparte în gastronomia Spaniei, Italiei, Franței și Turciei. În Sicilia de exemplu, este și o sărbătoare dedicată, unde se mănâncă doar mâncăruri preparate cu anghinare.

Și Campari îi acordă un loc special prin băutura omonimă Cynar – un digestiv din 13 plante, cu gust predominant de anghinare. Poate-l știți voi mai bine, eu abia am aflat de asta. Iar lui Marilyn Monroe i s-a acordat primul titlu oficial de regină a anghinarelor – California Artichoke Queen – în 1949.

Bon, și-acum că am învățat câte ceva despre ea, putem să și gătim ceva cu anghinare, nu? Simplu și bun, cum se cuvinte unui om după atâtea informații digerate la foc automat.

Ca de exemplu o salată. Caldă. Vegană. Gustoasă. Ca la mama acasă (dacă mama cultivă anghinare, of course). Care s-a născut din resturi de ingrediente rămase de la alte preparate.

Cantitățile sunt pentru 2 porții mari de salată servită ca fel principal. Dacă e side, merge lejer și la 4 oameni.

Înainte de orice, ca să fie treaba gata repede și să n-aveți bătăi de cap, ideal e să aveți pregătit totul, spălat, curățat legume, boluri, etc la mână, pentru că procesul e mai lin și salata mai rapidă. Eu nu fac mereu asta (being lazy like that), dar simt nevoia să scriu, poate vă inspir pe voi, vorba cântecului – faceți ce zice popa, nu ce face popa.

Ingrediente

  • 2 dovlecei medii, (eu am folosit unul galben mai mare, și o bucată dintr-un dovlecel verde)
  • o mănă de ciuperci (aproximativ 250 de grame)
  • 2 cepe verzi
  • un ardei gras
  • o roșie mare și zemoasă (tocată, nu arunca sucul care rămâne la tocat)
  • 2 anghinare mici curățate bine și tăiate în sferturi (dacă aveți acces la mari, go for 2 big ones instead)
  • o legătură de pătrunjel
  • sare și piper după gust
  • sucul de la 1/2 sau 1 lămâie (după gust și ăsta)
  • ulei de măsline, sau alt ulei pentru uns o tigaie de fontă

Metodă 

Am pus anghinarele curățate, stropite cu lămâie (pentru că oxidează rapid) și tăiate în sferturi, la fiert. Apa din oală trebuie să acopere bine toate sferturile.

Am tăiat grosier toate legumele (dovlecei, ardei, ciuperci, roșie) și am tocat, tot grosier, ceapa și pătrunjelul. Dacă le-aș fi avut pe toate tăiate din start, pasul ăsta nu mai era necesar.

Am pus la încins o tigaie de fontă, unsă foarte puțin cu ulei de măsline.

Dacă asta e prima rețetă pe care o faci în fontă, ideea e să nu ai un strat gros de ulei ca atunci când prăjești ceva, vrei doar să lucească uleiul pe toată suprafața de contact a tigăii cu focul. Durează câteva minunte să se încingă bine, dar nu tre să fumege.

Bon, când tigaia e pregătită, arunci în ea ceapa tocată și o lași să prindă puțină culoare. Adaugi ciupercile tocate și le stropești cu sare (scoate apa din ciuperci și-ți permite să le frigi bine). În funcție de cât de mare sau mic le-ai tăiat, vor avea nevoie de până la 10 minute să se facă. La foc mic, eventual și cu un capac deasupra. Dacă-i mare focul, le usuci rău, sau le arzi.

Când sunt gata, îți vei da seama după cât de juicy sunt și după gust, pui o mănușă pe mână, ca să nu te frigi când apuci tigaia și răstorni ciupercile într-un bol (în care vei face salata, alege unul mai mare din start) pe care-l acoperi.

Pui tigaia înapoi pe aragaz și arunci în ea ardeiul gras și dovleceii, plus sare, pe același sistem – sarea scoate apa din legume și dovleceii au o grămadă. În 2-3 minute legumele astea-s gata și ele, au textură și sunt crunchy când le muști, așa că le muți cu o paletă, sau cu clești, din tigaie peste ciuperci.

Vei mai avea lichid din legume în tigaie. The more, the merrier, pentru că urmează ultimele 30 de secunde în care pui la cale dressingul pentru salată, din lichidul respectiv, roșia tocată și sucul rămas la tocat. Plus sare, plus piper, totul la foc mic, în aceeași tigaie.

Între timp, anghinarele ar trebui să fie fierte și ele. Îți dai seama dacă-s gata atunci când furculița intră ușor în inimi (partea din interior de la baza plantei). Inimi pe care le și scoți, doar de ele ai nevoie pentru salată (ce e pe frunze poți ronțăi separat, nu arunci), le tai în jumătăți sau sferturi (în funcție de cât sunt de mari), le stropești cu puțină lămâie și le adaugi peste celelalte legume.

Apoi finalizezi salata. Amesteci legumele în bol, torni dressingul deasupra, guști, reglezi din sare și piper, pui pe farfurii, finalizezi cu pătrunjel tocat (și extra suc de lămâie, if you choose) și mănânci.

Pentru că fonta păstrează excelent căldura, procesul e infinit mai simplu și rapid atunci când chiar îl pui în practică decât atunci când citești despre el. Trebuie doar să fii atent/ă, să nu-ți frigi degetele. Enjoy.

salata-calda-cu-anghinare

salata-calda-cu-dovlecei-anghinare-si-ciuperci

Chuck's Icebreaker Mojitos

10 cocktail-uri de vara

Nu știu dacă barmanii au adunat în vreun manual de-al lor miile de rețete de cocktail-uri care există, dar dacă o să facă asta cândva, cred că o să întreacă “A song of ice and fire” în numărul de volume. Vă zic eu, că am răscolit Internetul în căutarea cocktail-urilor de vară perfecte și m-am înecat în opțiuni (see what I did there?).

Aproape toate sunt etichetate “cel mai bun cocktail din lume” sau “cel mai delicios cocktail”, dar în lipsa unor teste nu prea pot să confirm. Așa că eu am folosit drept criterii de selecție “cea mai simandicoasă denumire” sau să aibă fructe sau suc de fructe în compoziție. Citește mai mult

Paul McCartney Meatless Mondays

Jurnalul navigatorului mîncau #22 (25 iunie-1 iulie 2015)

Salutare lume,
Hey Juuude,

Paul McCartney și-a tras site unde promovează o parte dintre obiceiurile culinare pe care le-a deprins de la soția sa, Lynda, în anii ‘70: mai puțină carne, chiar deloc, măcar o singură dată pe săptămînă. Open Culture publică și o parte din documentarul său, Glass Walls, care gravitează în jurul ideii că dacă abatoarele ar avea pereți de sticlă, am fi cu toții vegetarieni.

Deși nu știu să fi fost Ziua Internațională a Piței (pare-mi-se că e în septembrie), Mental Floss a sărbătorit săptămîna trecută cu o serie de articole despre cea mai populară mîncare din lume, de la istoric și feluri la tehnologie și de la poveștile cu pizza ale unor lideri mondiali pînă la calculele matematice necesare în cazul în care ai invitați și trebuie să comanzi exact cît să îi saturi pe toți și să mai dorească și data viitoare.

Cui nu-i place parmezanul…  Parmezan – Italia, corect? Mm, nu chiar. India este sufletul și sudoarea industriei italiene de cașcaval uscat.

Dacă ești în tendințe, ai ochelari acvatici, cuțit și o sacoșă, îți mai trebuie o mare sau un ocean și te poți arunca în apă să prinzi arici de mare, care sînt la mare căutare prin restaurante. Poor little fellows.

Nu mă pot abține și vă trimit și la Bestiarul lui Thomas Browne, Pseudodoxia Epidemica, na, poate vă vin idei culinare, ce știu eu.

Unii iubesc zahărul, alții nu așa de tare. Însă colecția de cuburi de zahăr a unui (din ce se știe) oarecare utilizator de pe Flickr se întinde pe trei decenii. MessyNessy crede că e și o colecție destul de rară, așa că îți urează vizionare plăcută,

Iar eu zic
Pe data viitoare,

Stephen McMennamy’s #ComboPhoto

Jurnalul navigatorului mîncau #21 (18-24 iunie 2015)

Lume, lume, hai la linkuri culinare proaspete!

Ei, dacă în Regatul Unit mîndria e legată de mărimea legumelor din grădină (jos), într-un orășel din Lituania tocmai s-a ales cea mai frumoasă capră, iar proprietara crapă, precum piatra-n patru, de bucurie. Nu mi-o luați în nume de rău (care e legătura cu mîncarea: nu știu… laptele?), dar mereu am slăbiciuni pentru frații și surorile mele necuvîntătoare. E chiar drăguță, are haine, pălăriuță și mai și dansează.  Citește mai mult

prajitura-vegana-cu-ciocolata-dovlecei-si-prosecco

Prajitura vegana cu ciocolata, dovlecei si prosecco

Nu mi-au plăcut o perioadă lungă de timp dovleceii sub o altă formă în afară de dovlecei cu smântână (which I still love), dar i-am acceptat mereu în alimentație. Vin cu o mulțime de beneficii așa că am aplicat și io vorba filmului: “It’s not good, but it’s good for you.”

Bunică-mea zicea că dovleceii, la fel ca și frunzele de varză, sunt buni pentru reumatism. Și am făcut o perioadă mișto de treaba asta, dar uite că citesc cum că speciile de Cucurbitae pepo și Cucurbitae foetidissima sunt folosite ca anti-inflamatoare și anti-reumatice în cultura Zuni, iar în Germania, semințele de Cucurbitae pepo sunt chiar aprobate ca tratament într-o afecțiune a prostateiCitește mai mult

food bloggers conference

Scrisoare de la #foodbloggers15

Băi, oameni buni, nu știu de unde să încep.

Am vrut din tren, dar încă-mi erau dezorganizate rău gândurile și m-am gândit că mai bine mai stau puțin pe frână. Am vrut și înainte de asta, azi-noapte, după ce-am ajuns la Ionela de la Siegfried (drum care a marcat și prima călătorie cu Uber în București, cu o mașină care avea număr MAD (which means food in Danish, so appropriate, right?!!), dar totul era încă prea proaspăt. Prea intens. Prea. Citește mai mult

donuts

Jurnalul navigatorului mîncau #19 (4-10 iunie 2015)

Howdy,

Săptămîna asta mă uitam înspre America și am rămas așa, cu gîtul înțepenit.

Pe 5 iunie, orice american care a intrat într-o cofetărie sau cafenea, care a dat peste un stand sau peste o rulotă, și-a putut lua gogoașa pe degeaba. De la gesturile voluntarelor din Armata Salvării, care împărțeau cafea caldă și gogoși soldaților americani în Primul Război Mondial, la Ziua Națională a Gogoașei (a celei găurite în mijloc, adevărata piesă de patrimoniu), care e întotdeauna în prima zi de vineri a lunii iunie, în jurul gogoșilor s-au produs multe momente de bucurie și patriotism. Și de apă în gură, pentru pofticioși.  Citește mai mult

cirese

Ciresele de la A la U

Bine am revenit în bucătăria Adelicii! Colegii mei v-au ținut ocupați, dar sper că v-a fost dor și de mine. M-am gândit să vă aduc în atenție ceva fresh, niște bijuterii de sezon despre care sigur nu știți atâtea lucruri fascinante câte știu eu acum, după ce m-am documentat. Dragi adelicieni, iată totul despre cireașa de pe tort, cel mai bun fruct de vară:  Citește mai mult

Unde sa manânci în Viena: Vikerl’s Lokal

După o călătorie de aproape 3 ore cu mașina și încă aproape 3 cu trenul, plini de bagaje via echipament sportiv care nu-i chiar simplu de cărat dacă ești încăpățânat (I did not buy a wheeler for my snowboard gear and went with my old and way-too-large snowboard bag instead), dar care curăță în schimb trotuarul și face loc chiar și acolo unde nu mai e zăpadă, am ajuns în Westbahnhof, de unde mai aveam 10 minute de mers pe jos până la the overnight pit-stop. Citește mai mult