Desert Adelicii

Azi e o mică-mare piatră de hotar, pentru că Adelicii împlinește un an (din care 3 luni a cam stat pe tușă, alte 3 a durat să recuperez experimente pierdute și-n restul timpului m-am împărțit între treburile de zi cu zi prioritare și site), așa că am simțit nevoia să marchez cumva ziua asta, și am lucrat săptămâna ce-a trecut la un desert pe care să-l postez la aniversare.

E experimentul nr. 120.

Fără rețete speciale, bazat pe instinct, pe felul în care înțeleg eu gastronomia și pe ce-am învățat până acum. Din ingrediente aproape în totalitate locale sau produse în România. Mulțumesc, Dana, pentru siropul de afine – nu l-am folosit pentru ce intenționam, dar s-a potrivit de minune la desertul ăsta.

Ca să n-o mai tărăgănez, în final am ajuns la o variantă autohtonizată de mini-cheesecakes, cu blat din ovăz și stafide, cu miere, cremos, delicat și ușor alcoolizat, c-așa-i stă bine unui dulce.

 

Prep time ingrediente

20 minute.

Cooking time

20 minute.

Nr. porţii

7-14 persoane.

Ingrediente

Pentru blat

  • fulgi de ovăz (n-am idee câți am pus, cred că vreo 200 de g)
  • 100 g unt (topit)
  • puțină scorțișoară
  • 10-15 stafide
  • o lingură de miere (sau 2, pentru textură)

Pentru cremă

  • 200 g urdă
  • 100 g smântănă (grasă)
  • 1 ou
  • 50 g brandy
  • opțional, 2-3 linguri de zahăr brut

Note

Pentru servire, am scos prăjiturile din forme (și din foile de cupcakes), le-am ornat cu ciocolată și coajă de portocală, și le-am servit în sos de afine rece.

Metodă

Am pui hârtii într-o tavă de cupcakes (din ingredientele astea ies cam 14 prăjituri) și am pus cuptorul la preîncălzit la 180 de grade.

În mojar am sfărâmat stafidele și le-am pus într-un bol cu fulgii de ovăz, mierea și untul topit. Am amestecat totul până am obținut un mix de consitență similară cu granola. Am pus câte o lingură în fiecare hârtie de cupcake, am apăsat cu aceeași lingură, să întind blatul pe toată suprafața foii și am dat la cuptor 5 minute, cât să se întărească puțin.

Între timp am făcut crema de brânză amestecând urda, smântâna, oul și brandy – la final compoziția e similară cu cea de cheesecake, dar ușor mai închisă la culoare (de la brandy), iar gustul e ușor alcoolizat și dulceag (brandy does it again).

Am scos tava din cuptor, am dat puțin la răcit, dar am păstrat cuptorul aprins (tot la 180 de grade). Am turnat în fiecare formă, peste blat, compoziție cât să le umplu, și le-am mai dat la cuptor încă 15 minute.

Am încălzit puțin dulceața de vișine (one last jar) și am topit rapid și niște ciocolată, să o folosesc la ornat.

După cele 15 minute (sau până prăjitura capătă consistența unui cheesecake – e aurie, dar se mișcă încă puțin pe mijloc), am scos din cuptor, am pus câte o lingură de dulceață peste fiecare prăjitură și am băgat tava în frigider. Tot 15 minute.

Și ăsta e desertul. S-aveți poftă!

Imagini

Desert Adelicii

Desert Adelicii

Desert Adelicii