Brioșe cu mazăre

Cred că anul ăsta a fost unul bun pentru mazăre. Sau i-am dat eu mai multă atenție decât în mod clasic. Ideea e că am tot folosit-o pentru o grămadă de experimente (more or less raw) și încă mai am câteva resturi în congelator. Ocazii cu care am descoperit cât de dulce e mazărea crudă și că merge făcută și la aburi, fix pe același sistem ca broccoli – via IKEA steamer – unealtă extrem de folositoare în bucătăria omului.

Evident că din toate adaptările și rețetele cu mazăre nu puteau lipsi brioșele. ‘Cause they’re THAT easy to make, țin suficient de mult și le poți lua la pachet oriunde.

Am făcut în mai multe feluri și cu diverse ingrediente, ce pun mai jos e direcția principală în care se pot adăuga/scoate după nevoi și ce există prin frigider.

Prep time ingrediente

5-10 minute.

Cooking time

18 minute.

Nr. porţii

4-6 persoane.

Ingrediente

  • ulei de măsline (din ochi, 2-3 linguri)
  • *o ceapă (roșie, galbenă), sau deloc
  • 2-3 căței de usturoi
  • *1 lingură de chimen, sau fără
  • 120-140 g mazăre (proaspătă sau congelată)
  • 250 g făină (am folosit și albă și mix de albă + de ovăz)
  • 80-100 g unt (65 sau 80%) topit
  • 1 ou (sau 2)
  • 6-7 linguri cu smântână, sau o cană cu lapte
  • cimbru proaspăt
  • sare, piper, *baharat (și/sau ce pică la mână și vă place din sectorul condimente)

Ce-i cu * poate lipsi complet.

Metodă

Am pus cuptorul la preîncălzit la 200 de grade și am pregătit o tavă de 12 brioșe.

Am sotat usturoiul și ceapa la foc mediu în ulei până s-au aurit. Am adăugat mazărea, am pus un capac și am lăsat pe foc 2-3 minute, după care am dat deoparte la răcit.

Într-un bol am cernut făina (sau mixul de două). Într-un alt bol am bătut oul, cu smântâna sau laptele și untul topit, după care am adăugat frunzele de cimbru. Am turnat mixul peste făină și am amestecat ușor. Am adăugat mazărea (cu tot cu ceapă, usturoi și chimen), sare, piper și/sau baharat după gust, și am omogenizat.

Am umplut formele de brioșe – nu chiar să dea pe afară – și am băgat tava la cuptor. La mine sunt gata în 18 minute. Prefer să le mănânc calde cu sos picant, dar merg ok și reci. Tot cu sos picant.

Le-am dat și altora și nu s-a plâns nimeni. S-aveți poftă și să dați mai departe.

Imagini

Briose cu mazare

Briose cu mazare

Briose cu mazare