Ouă. 10 idei de Meatless Monday

Dacă tot a trecut fix un an de la ultimul articol de Meatless Monday, mi-am zis să revenim ușor la zilele de luni fără carne, cu niște ouă. Ce-i drept, inspirația a venit de la ultimul jurnal al navigatorului mâncău, în care puteți afla despre găini care fac lumină și despre enciclopedia „Totul, complet și nimic în plus despre ouă”.

Mai departe, am căutat la bloggerii noștri culinari 10 rețete în care ouăle sunt ingredientele principale și am găsit o grămadă de feluri arătoase și ușor de preparat. Dați click pe fotografii și ajungeți pe blogurile lor, unde vă explică ei ce și cum.

Ouă poșate cu salată de spanac și ridichi
de la Andie

Ouăle poșate sunt preferatele mele, din toate motivele pe care le enumeră Andie. Iar în combinație cu o salată de primăvară sunt tot ce-ți poți dori de la un prânz delicios și sănătos. Video ajutător „cum să poșăm un ou” inclus.

Çılbır – ouă poșate cu iaurt
de la Disturbingly Delicious

Încă o variantă de a găti ouăle poșate, de data asta turcească și veche de când lumea – rețeta apare în cărți de bucate din secolul al 15-lea, când era preferata sultanilor otomani. Și-i înțeleg de ce, combinația cu iaurt usturoiat și unt aromatizat cu paprika arată de-a dreptul savuros.

Shakshuka cu roșii, avocado și brânză de capră
de la Blondelish

Fel de mâncare originar din nordul Africii, foarte popular și în Orientul Mijlociu, cu ingrediente simple, combinate apetisant. Ouăle, ardeii și roșiile sunt de bază, în rest puteți s-o personalizați cât de mult vreți. Și păstrați în minte rețeta pentru vară, când o să vă puteți bucura de cele mai dulci și aromate roșii, iar shakshuka o să aibă un gust și mai bun.

Pastă tartinabilă de ouă
de la Sunny Side Up

După cum spune și Cătălina, se prepară și se mănâncă repede, ceea ce e mereu un avantaj, dar ce-mi place mie cel mai mult la spread-ul ăsta de ouă e că are nuci în compoziție. Luați cu pâine bună, puțin prăjită.

Ouă jumări cu roșii și brânză
de la Taste Bazaar

Puteți să le spuneți și scrob sau papară, cum vreți, important este să le gătiți atât cât să-și păstreze textura cremoasă și să aveți la îndemână busuioc proaspăt pentru o aromă specială. Mă încântă că Andreea a adăugat mai multă brânză decât precizează rețeta originală a lui Jamie Oliver, niciodată nu e suficientă brânză (mai ales dacă vorbim de o combinație de cașcaval de capră, telemea de capră și stilton).

Sandvișuri văratice cu lipii și ouă fripte
de la Bucătăria Urecheatei

Dacă tot vă apucați de papara de mai sus, faceți mai multă, să aveți și pentru sandvișurile astea bune de luat la serviciu sau de savurat în parc, după cum bine sugerează Corina. Vă mai trebuie spanac și avocado și-i gata mâncarea. Fără pretenții, dar bună de tot.

Omletă quesadilla
de la PrăjiturEla

Tot cu lipii, că un pachet are cel puțin șase bucăți și trebuie să le valorificăm pe toate. Am încercat omleta quesadilla în weekend și a fost într-adevăr dragoste la prima degustare, aș mânca-o la mic dejun, prânz și cină.

Ouă la cuptor, în sos cremos de praz, sparanghel și lămâie
de la Mentă&Rozmarin

Sau cum transformi un mic dejun banal într-un adevărat festin. În curând vine sezonul sparanghelului și-o să fie accesibil pentru rețete dintr-astea decadente, cu ingrediente alese.

Curry de ouă de prepeliță cu unt și sfeclă
de la Vespresso

Aici, la Adelicii, știm să apreciem o rețetă indiană care sună ciudat așa că nu aveam cum să nu includ în listă ceva cu Garam Masala și culoare hipnotică. Combinația de arome sigur e senzațională și cu niște naan cald, mmm.

Ouă coapte cu de toate
de la Anason cu lapte

Îmi plac rețetele care te încurajează să-ți folosești imaginația în bucătărie și să te joci cu ingredientele și condimentele. Puteți începe cu cele două variante de ouă coapte pe care le propune Cristina, ambele delicioase, apoi continuați cu combinațiile proprii.

Spor la bucătărit și pregătiți-vă pentru multe Meatless Mondays verzi!

*Sursă foto featured image: Pexels.com