Tagliatelle cu hribi în sos roșu

Într-o zi, când o să am suficientă răbdare să documentez procesul de făcut paste (1 ou la fiecare 100 de grame de făină) acasă (’cause no industrial made pasta is even close), o să înșir aici mai multă recunoștință pentru spaghete, tagliatelle, penne, fusilli, ravioli, gnocchi, tortellini și tot neamul lor.

Dar până vine ziua aia, hai să le zicem mersi arabilor care – în efuziunea campaniilor de cucerire din vremuri demult apuse – n-au uitat să inflitreze și pastele uscate în Europa. Ocazii cu care le preiau italienii, le aclimatizează, și de-a lungul timpului, le popularizează în așa hal că nu mai știe nimeni originea lor reală.

C-așa e-n politică.

Dar să revin la lucruri mai pământești, adică la tagliatellele mele. Care sunt o variantă mai simplă și mai rapidă ale ăstora. Și merge să schimbăm și Cabernetul pe un Merlot tânăr și sprințar că parcă se aranjează mai bine pe versiunea asta de paste.  Dar ce știu eu?!

Prep time ingrediente

10 minute.

Cooking time

6-7 minute.

Nr. porţii

2 persoane.

Ingrediente

  • tagliatelle
  • o mână de hribi
  • o lingură de ulei de măsline
  • câțiva căței de usturoi
  • pastă de roșii (pt cine e leneș, o conservă de roșii tăiate will do just fine)
  • sare, piper, cimbru, oregano după gust

Note

*Varianta ne-vegană include și niște unt aruncat în tigaie la început, lângă sau în loc de ulei de măsline.

Metodă

Am fiert pastele după instrucțiunile de pe pachet – 2 minute, c-așa-i stă bine unei tagliatelle al dente.

Între timp am făcut rapid hribii (proaspăt decongelați și scurși de apa rămasă; merg și uscați dacă de-alții nu-s) în sos roșu, după cum urmează.

Cățeii de usturoi sfârâiți într-o lingură de ulei de măsline încins, dat focul la mic, adăugat pasta de roșii (carefully, că are apă și mai sare în diverse direcții) și hribii chunks, amestecat cu o lingură de lemn. 5 minute (sau pe-acolo). În ultimul minut reglat la gust cu sare, piper și oregano. Și-asta e tot.

S-aveți poftă.

Imagini

Tagliatelle cu hribi in sos rosu

Tagliatelle cu hribi in sos rosu

Tagliatelle cu hribi

Tagliatelle cu hribi in sos rosu