food bloggers conference

Scrisoare de la #foodbloggers15

Băi, oameni buni, nu știu de unde să încep.

Am vrut din tren, dar încă-mi erau dezorganizate rău gândurile și m-am gândit că mai bine mai stau puțin pe frână. Am vrut și înainte de asta, azi-noapte, după ce-am ajuns la Ionela de la Siegfried (drum care a marcat și prima călătorie cu Uber în București, cu o mașină care avea număr MAD (which means food in Danish, so appropriate, right?!!), dar totul era încă prea proaspăt. Prea intens. Prea.

Am fost la multe conferințe până acum. Și-n țară, și-n afara ei. Și mai bune, și mai slabe. Dar Food Bloggers Conference (FBC) e prima din multe puncte de vedere.

Prima cu atât de mulți oameni pe care chiar să vreau să-i ascult. Pe unii și să-i cunosc. Pentru că indiferent de apartenențe, experiențe, repetențe și alte valențe – tuturor ne place să mâncăm mai bun. Suficient de bun cât să vrem să scriem, pozăm, filmăm experimente prin bucătărie sau să ne facem o carieră din mâncare.

Prima din punct de vedere așteptări versus realitate. Expect for the worst, hope for the best, zice-o vorbă bine tare. Doar că de data asta, o fost cu câte o țâră de the best la fiecare panel preparat din meniul conferinței.

Brunch

I love brunches. (3 ani de Linguri Curioase își spun cuvântul). Iar la Food Bloggers Conference au fost 4 din care să alegem. I got lucky și am prins 1 și jumătate, pentru că atelierul meu – Meet the Chef – era programat să înceapă puțin mai târziu decât celelalte, așa că am putut fura și ceva know-how de la Food Photography.

Nu știu cum a fost la restul atelierelor, dar participanților de la Food Photography li s-a dat totul mură-n gură. Am prins doar prima parte a atelierului, cea prezentată de Radu Dumitrescu și mi-a plăcut mult de tot. Prin exemple practice, cu o singură lumină, a dat omul know-how cu găleata, pentru oricine chiar vrea să-și îmbunătățească fotografiile de mâncare. So no more excuses, că nu am aparat nuș de care, blendă nuș de care, blitz nu știu cum. Cu o foaie albă de hârtie și o veioză de perete poți să faci minuni.

jw steakhouse

jw mariott cucina

jw steakhouse

În cadrul Meet the chef – timp de o oră, am fost ghidați de Nicolae Lică (executive chef) prin labirintul bucătăriilor de la JW Mariott. Este impresionant cum 3 etaje cu o mulțime de camere de preluare marfă, pregătire, procesare, preparare și 66 de oameni care lucrează în ele sunt coordonate și armonizate sub bagheta unui singur om. E nevoie de o stăpânire de sine și un simț al responsabilității față de ce pui în farfurie care te guvernează pe tine ca om în primul rând și niște principii și valori, pe care rar le regăsești în serviciile din restaurantele noastre. Mergeți la JW Steakhouse la o friptură și veți înțelege ce încerc să transmit eu aici.

Main Course

După cum urmează (na, eu știu că voi ați văzut toți live feed-ul și/sau înregistrarea, da’ aia nu vine nici cu energia din sală și nici cu behind the scenes). Apropo de live feed, dați un ochi și la Cristi care a surprins multe, și-n plus a fost cu noi și la bere, chiar dacă numa’ virtual.

The Talk.

Panelul mi-a părut echilibrat și curajos. 4 doamne care împreună s-au continuat și completat una pe cealaltă, demonstrând cât de inteligentă, diversă și interactivă e, dacă nu toată, o bună parte din lumea bloggingului de food.

Le cunoșteam personal dar superficial aka am dat ochi în ochi și am schimbat câteva cuvinte și cu altă ocazie pe Andra și Oana (cu care chiar am apucat să stau mai pe-ndelete la o vorbă) și ambele mi-au confirmat (cred că și sălii), că prin ambiție și perseverență poți să o iei de la capăt oricând și oriunde atâta timp cât drive-ul principal e pasiunea.

La final am realizat că Laura Laurențiu îmi amintește de Julia Child, cu un mare respect pentru ingrediente și pentru cultura locală, cu un bagaj de cunoștințe gastronomice imens, și cu un simț al realității pe care popularitatea l-a ascuns complet la alții. Iar  Teo – și al ei gospo brand – autentică, onestă, de o sinceritate și o încredere în oameni dezarmante, mi-a mers direct la inimă.

The Projects.

Foa e un mare entertainer. Printre chicoteli și prezentări de proiecte a ieșit victorios și mie mi-a transmis că la bucătărie ne mai jucăm, ne mai hlizim, dar dacă trebe, ne dăm și foc la părul de pe mâini la nevoie și uite-așa s-ar putea să deschidem uși spre inovație și pentru alții care vin din urmă.

Cum e de exemplu Jamila, pe care n-o știam deloc, în ciuda faptului că popularitatea clipurilor ei a trecut granițele noastre și probabil încă e singura femeie din România cu plăcuță de felicitări de la Google pentru numărul de subscribers. Mi-a părut emoționată tare, dar are o poveste de succes pe modelul căreia pot construi și alții.

Mai departe mi-i imposibil să fiu obiectivă. Că pe Marius îl știu de 3 ani și are un fel de-a fi exuberant și energic, prin care și zice, și face și motivează. La el e nativă treaba. Zice el că-i ca apa printre pietre, se tot strecoară și-și vede de drum, sau ca un buldozer – o dată pornit, nu se mai oprește. Oricum ar fi, orice proiect ați avea în cap, dacă îl porniți pe bune, și fie aveți nevoie de un sfat, sau un șut în fund (că și ăla e un pas înainte) când e nevoie de unul, cred că la Marius le veți găsi.

The Professionals.

Aici deja vorbim de alt nivel, cel al bucătăriilor de restaurante.

Mi-a plăcut foarte, foarte tare că n-au fost doar bărbați în panel. Oana – pe care o admir la triplu după experiența asta – a demonstrat (nu știu dacă mai era nevoie) de ce Bistro de l’Arte e un punct de referință pentru cine vrea să mânce bun și molcom la Brașov, de ce bucătăria românească are o șansă autentică să fie (re)descoperită, de ce bun, curat, corect reprezintă ceva mai mult decât principiile Slow Food.

Cred eu că n-are legătură nici cu faptul că i s-a reproșat că are pile la bloggeri, nici cu faptul că ar avea un restaurant de provincie, și acolo-i altfel, ci cu faptul că încăpățânarea și munca multă, lupta constantă cu morile de vânt, căutatul de furnizori locali și de încredere pe termen lung, construitul unei echipe loiale în bucătărie și mai ales gustul preparatelor care ajung la clienți au confirmat over and over and over again. 15 ani la rând and going strong.

De Nico Lontras și Nicolae Lică aș putea scrie (sau poate ar trebui să scriu pentru fiecare) un articol separat. Cine vrea să învețe tehnică și bucătărie cu adevărat, să meargă sub tutela oricăruia dintre ei.

Tot la gala profi a fost speaker și Florin Dumitrescu, de numele căruia am tot auzit și citit în ultimii ani. Cârciumar (după cum singur s-a intitulat) young and restless, cu păreri despre orice ține de bucătărie (presupun susținute de experiență) și cu un zâmbet ușor condescendent în anumite momente, a venit și-a spus ofurile, a dat în dreapta, dar mai ales în stânga cu fiecare ocazie, și-apoi a concluzionat că oamenii din bucătărie tre să fie musai după tiparele lui sau pa. Or fi cool și prezențele de tipul ăsta, pe mine doar m-a amuzat puțin.

Două cuvinte și despre Exarhu, care a venit cu glume, istorioare și spontaneitate cât încape. A fost cel mai bun moderator al zilei, a știut să țină sala în priză, a întrebat, zeflemit și contracarat, și mi-a dat și pretextul perfect să deschid o sticlă de Smerenie.

Cam atât cu discursurile, pe care le puteți (re)vedea integral aici.

Dinner

După o zi atât de lungă și de plină, ne-am party-uit la Siegfried, cu cartofi germani vegetarieni cu bacon și ciolan cu chipsuri, dar mai ales, cu o bere nefiltrată bună la dezlegat limbi și legat prietenii. Cum ce se-ntâmplă la party, rămâne la party, faceți bine și veniți la următoarea ediție de Food Bloggers Conference.

micesti

Prima din punct de vedere organizatoric. Băi, oameni buni, simțul meu critic (despre care vă pot detalia pe larg absolut toți oamenii care mă cunosc de mai mult de 24 de ore) e într-un mic impas. Că nu prea găsește motive de “reclamații și sugestii”. Cine vrea să afle cum mi-ar plăcea mie să se întâmple absolut toate conferințele la noi, să-și ia un internship la evensys. Sau să vină la următoarea ediție FBC.

Bine, acum aș avea unele de zis despre locuitorii Miceștiului, care aparent au o mare slăbiciune pentru mici. Toți 400 (de locuitori, nu de mici), dar la ce elegant a întors-o Manafu la afterparty, nici despre satul ăsta ușor discriminator cu vegetarienii nu pot comenta prea mult.

Și-nchei aici, cu vorba lui Teo pentru food bloggers și nu numai – toată lumea evoluează, dar e important să stay true to yourself.

P.S. Titlul articolului e inspirat de DOR, așa că simt nevoia să le dau credite.

One Comment

Leave a Reply