Remedii pentru mahmureala

Acolo unde e mahmureală e și durere de cap, oboseală, greață și chiar și puțină anxietate. Adică disconfort maxim în dimineața de după.

Remediile care au explicații științifice

Principalele două cauze cunoscute ale acestor simptome neplăcute sînt deshidratarea și naufragierea sistemului nervos, alcoolul fiind un sedativ și un diuretic ale căror putere de afectare se măsoară în gradele de pe etichetă. Dacă ai băut doar alcool pe parcursul serii și ai mai îmbrățișat și toaleta, lichidele din corp împreună cu cele mai importante minerale s-au dus pe apa sîmbetei și trebuie introduse înapoi în organism. Trebuie să bei multă apă, iar unii recomandă chiar băuturile pentru sportivi, bogate în electroliți, care sar repede în ajutorul creierului, ducîndu-i în dar ioni de potasiu, calciu și magneziu. După o băută, dimineața toată lumea face cafea, să se trezească, însă, din păcate, cafeaua deshidratează și mai rău. 

Pentru durerea  moderată de cap sau de mușchi se poate lua aspirină sau un medicament cu ibuprofen, nicidecum paracetamol (acetaminofen), o substanță care combinată cu alcoolul rămas în corp face un foc de artificii în ficat. Nici aspirina și nici ibuprofenul nu trebuie luate în exces, din același motiv, așa că o pastilă-două ar trebui să ajungă. Dacă tot ai băut ca un adult, trebuie să porți și durerea de cap cu responsabilitatea matură.

Chiar dacă nu ți-e foame, ar fi bine să mănînci pîine ușor prăjită, biscuiți sau alți carbohidrați care absorb alcoolul. Ce e gras, uleios sau picant trebuie pus înapoi în frigider, pentru a nu accentua starea de greață și a nu supune stomacul la procese foarte complicate.

”Homeopaților” care mai trag o dușcă să scape de mahmureală, medicii le transmit că nu ar fi o idee prea bună, pentru că se prelungește deshidratarea și se împinge starea de rău pentru alte cîteva ore. Cică ar merge o bere, cel mult, dacă e vacanță și stai acasă, că dacă ai serviciu și rămîi fără, nu ai vrea să faci din băutură un obicei cotidian.

Remedii naturale

Tradiția prescrie combinația de cartofi cu lapte (poate chiar piure gătit cu mai mult lapte) ce conține mai mult potasiu decît bananele. Bananele, totuși, sînt deja pregătite, cred că numai chef de gătit nu ai atunci cînd îți simți capul ca o piatră de moară și îl sprijini, pe rînd, de fiecare piesă de mobilier din casă.

Ceaiul cu ghimbir reduce din greață și din amețeală. Din rădăcină se taie cîteva bucăți și se pun la fiert în apă. Ceaiul merge de minune cu miere de albine și lămîie, prima liniștind nivelul furtunos al glucozei din sînge în urma tsunami-ului din seara de dinainte, iar lămîa contribuind cu cîteva vitamine.

La fel de bun este ceaiul din lapte din semințe de ciulin, adică așa ceva. Ciulinul este mai cunoscut drept armurariu de către cei cu afecțiuni hepatice. Un pic de ceai din armurariu ajută ficatul să se purifice nițel.

Fă din somn un aliat și încearcă să dormi cîteva ore în plus, chiar dacă alcoolul afectează programul de somn. Te vei simți mult mai bine după aceea. Poți trage draperiile peste zi, pentru că lumina și zgomotele puternice sînt inamicii omului mahmur.

Chiar dacă simți că ieșitul din casă ar fi o pedeapsă, un mers ușor eliberează endorfinele și îți dau o dispoziție mai bună, atît timp cît eviți întîlnirile care să te enerveze și mai rău. Nu uita să te hidratezi cît mai mult!

Remedii noi

O scurtă listă cu cele mai noi metode de luptă cu mahmureala, existente în State, cel puțin, ar conține:

  • plasturi adezivi care eliberează în corp, „încă de la prima înghițitură”, vitaminele de care ai nevoie la băut;
  • băuturi la cutie care conțin substanțele ce se pierd în alcool și care merg cu tărie; Kinley cu gin, sună cunoscut?
  • echipă medicală care ajunge la tine dis-de-dimineață și îți injectează direct în venă toate mineralele și substanțele de care ai nevoie ca să revii la viață.

Istoria remediilor contra mahmurelii

În antichitate, gospodarii cu tragere de pahar aveau pregătită cămara cu varză. Varza, fiartă în apă fierbinte, era mîncată înaintea unui banchet, în timp ce alții preferau să bea zeama rămasă după fierbere. Tradiția consumului de varză ca remediu la mahmureală s-a păstrat în multe locuri din lume, inclusiv la noi.

Vă mai amintiți de Plinius cel Bătrîn, cel care știa că scorțișoara nu vine din Arabia? El era un mare susținător al verzei, ca ajutor de nădejde în lupta cu gradele din lichide. Dar și-a zis că varza goală e cam seacă, așa că a propus, în combinație, o rețetă de intestine de oaie prăjite, asezonate cu cioc de rîndunică. Pare cam mult, însă dacă ne uităm că egiptenii făceau vrăji berii înainte să o consume, ca să fie feriți de rele, n-ar fi chiar așa de deplasat. Grecii erau un pic mai conservatori și se mulțumeau cu ouăle de bufniță.

În opera lui Shakespeare s-au identificat 360 de referințe legate de băutură. Se pare că marele scriitor știa unde să caute dramele. Cu toate astea, n-a știut nici el să identifice remediul perfect.

La sfîrșitul secolului al XIV-lea, savanții începuseră să se laude cu propriile poțiuni. Englezul Jonathan Goddard, care în timpul ocupat se îndeletnicea cu fizica, prepara celebrele picături Goddard. Pentru pregătirea lor era nevoie de amoniac, craniul unui spînzurat și viperă uscată.

În epoca victoriană s-a mai renunțat la sofisticării și se turnau direct găleți cu apă în capul mahmurilor. În Vestul Sălbatic, pistolarii mahmuri se scufundau în apă opărită.

Din secolul XX lumea a descoperit Alka-Seltzer, Coca-Cola și Bloody Mary și se împleticea, dimineața, liniștită spre casă.

Despre o istorie a celor mai ciudate remedii poți citi în articolul de pe Gizmodo.

***

Ideea ar fi că mahmureala este o investiție de timp și solitudine și, ca orice investiție, trebuie să ți-o permiți. Dacă nu ai serviciu sau altă treabă, lucrurile nu sînt atît de grave, ai timp de recuperare. Cuvîntul cheie este timp.

Alcoolul e toxic, cu cît bei mai mult cu atît te vei simți mai rău după. Și mai rău e să combini diferitele tipuri de toxine, adică de alcool. Normal că dacă ești la un eveniment unde se ciocnesc paharele într-una, nu ai să mergi pe furiș la chiuvetă să mai bei și cîte un pahar cu apă între cele de vin sau de tărie, dar măcar lasă un bilet acasă pe care să scrii: bea apă înainte să cazi la datorie!

Și nu faceți ca mine: după ce am băut vin alb la Revelion, am continuat cu multă șampanie care era foarte bună. Normal că era bună, pentru că în afară de E-uri ingenioase avea și mult zahăr, iar zahărul îți dă impresia că bei ceva slab, cînd de fapt se produce contrariul: bei mai mult alcool, pentru că zahărul maschează această nenorocire.

La mulți ani, noroc și sus paharul cu apă!

*image credits: g33kwatch.com 

Leave a Reply