Porcul, de la A la Z (minus câteva litere din alfabet)

Ştiţi deja că acest blog are o relaţie mai complicată cu porcul [Povestea porcului stă mărturie]. Totuşi, de dragul Crăciunului care se apropie, pentru că eu şi animalul ne înţelegem bine şi mai ales pentru că e post (ce moment mai bun să visăm tobe îndesate cu carne, fripturi şi cârnaţi usturoiaţi?), m-am gândit că porcul merită adus (iar) în prim-plan, să ne pregătim măcar informativ de sărbătoare.

Așadar,
doamnelor şi domnilor, drum-rolls please,
alfabetul porcului:

Asocieri potrivite cu carnea de porc: legume sotate sau grilate, un sos de ciuperci şi un vin roșu, murături dulci acrişoare (harbuz murat, you love it, right?), făcut cu miere şi usturoi, salată de sfeclă roşie, sparanghel, o grămadă de posibilităţi!

Bacon. E cea mai bună bucăţică din porc (tânăr, de 6-8 luni), obţinută în principal din burtă, sărată şi afumată. Dă consistenţă şi gust oricărui? :P fel de mâncare, imaginează-ţi doar un sandviş Croque Monsieur cu bacon.

Crăciunul este memorabil în tradiția românească. De Ignat, cu 4 zile înainte de Crăciun, în toate familiile respectabile are loc marele eveniment care implică tăiatul porcului. Anual, românii mănâncă 30-32 kg de carne de porc, în special în timpul sărbătorilor de iarnă, sub formă de caltaboşi, şuncă, şorici, cârnaţi.

Digestie. Carnea de porc nu e aşa de uşor digerabilă (are multe proteine şi multe grăsimi nesaturate). Mulţi nutriţionişti s-au pus de acord că e OK să mănânci carne de porc în porţii corecte, să o găteşti aşa cum trebuie şi să n-o pui alături de cartofi şi pâine, mai ales dacă stai prost cu digestia.

Ficatul de porc conţine vitamina A şi vitamina C, acid folic, fier, zinc şi mult colesterol. Dar ce bun e un pate de ficat făcut în casă cu vin şi cimbru şi nom nom!

Grăsime. Carnea de porc are multe grăsimi, e drept, (depinde din care zonă provine – pieptul este foarte gras, muşchiul este partea cea mai slabă, are cam 6g de grăsime la 100g de carne). Consumată în porţii rezonabile şi gătită corect e cu siguranţă mai OK decât orice conţine grăsimi toxice, cum ar fi margarina sau toate procesatele posibile.

Islamul, iudaismul şi alte credințe religioase interzic consumul cărnii de porc.

Mangaliţa e rasa aia mai de seamă de porc cu păr lung şi creţ. Carnea e mai fragedă, aduce la gust cu cea a mistreţului şi conţine mai puţin colesterol (procent de carne: 45%, raport carne/grăsime: 1,1/1). Fun fact, porcul de Mangaliţa mai este numit şi “porcul-somon” sau “uleiul de măsline cu patru picioare”.

Omnivor. Porcul nu face mofturi, mănâncă furaje și de origine animală şi de origine vegetală.

Temperatura la care trebuie gătită carnea de porc ca să fii în siguranţă (să nu faci trichineloză, de exemplu) este 70° Celsius. E vorba de temperatura internă a cărnii şi trebuie măsurată cu termometrul, nu te încrede în abilitatea ta specială de a îţi da pur şi simplu seama că “s-a făcut”.

Dacă îţi place porcul, e greu să nu înghiţi în sec şi să nu mănânci litere când scrii despre el. Cam ăsta e alfabetul dedicat, promit că îl mai completez. :)

sursă imagine: Boju 

One Comment

Leave a Reply