lobster tea party

Jurnalul navigatorului mîncău #32 (5-11 noiembrie 2015)

Dragi mîncăcioși,

Am să încep o poveste. A fost odată ca niciodată, ca dacă n-ar fi fost, n-ar fi apărut pe The Public Domain, născut din dragostea unui dragon celest pentru o prințesă frumoasă, un om bun și înțelept pe care îl chema 神农. În lunga sa viață, 神农 i-a învățat pe chinezi meșteșugurile agriculturii, dar mai ales a cărat și a zidit pietrele de temelie ale medicinei chinezești – plantele pămîntului. Adică, i-a învățat să facă ceai, cu care să-și ostoiască sufletele și să-și oblojească rănile. Lumea venea la el, iar ceaiurile funcționau, pentru că învățatul nostru, se spune, avea o burtă transparentă prin care putea să vadă, mai întîi chiar pe organele sale, efectele licorilor. 

Din acest motiv și din altele, pentru care merită să citești povestea întreagă, 神农 a primit renumele legendar de Fermierul Divin.

Tot în medicină, dar pe la 1900, Duncan MacDougall, un doctor din Massachusetts, a pregătit o serie de experimente prin care dorea să afle cît cîntărește sufletul oamenilor. Pe un pat special, pregătit cu cîntare de tot felul, a măsurat și a notat tot ce se putea nota la căpătîiul tuturor pacienților aduși de el, aflați, mai întîi cu un picior în groapă, apoi cu amîndouă, pînă a decis să publice, într-un final, rezultatele muncii sale: sufletul omului cîntărește +- 21 de grame. (Cît un baton de ciocolată, cum ne spune în film, peste ani, Iñárritu). Rezultatele au avut ecouri, chiar în presa vremii, însă au fost, în general, critice. O serie de medici au găsit alte explicații fiziologice pentru diferența de masă. Alți cercetători, ocupați astăzi cu ciudățeniile creierului uman și ale fizicii cuantice se mai gîndesc, surîzători, la experimentele lui MacDougall. Ceilalți, ultra-raționaliștii, au închis deja subiectul: corpul bolnav, obosit, pierde, în diferite forme, din energia acumulată în organism, prin mîncare, în timpul vieții.

Confruntat cu astfel de critici, MacDougall, un om extrem de onorabil, cum se spunea pe vremea aceea, nu s-a lăsat și a trecut la o nouă serie de experimente în care fotografia sufletele care se ridică la cer, însă a murit, săracul, în timpul experimentelor.

Cît un baton de ciocolată, hm?

Terciul e pentru cultura umanității, cam… cam…. cam ce e furca pentru țăranul român (apropo, am văzut într-un meniu de la un restaurant de revigorare a „tradițiilor” românești o fotografie după tabloul Răscoala de la 1907. Indiferent dacă Octav Băncilă a făcut realism sau o unealtă anti burghezo-moșierească pentru propaganda comuniștilor, reproducerea nu cred că are ce căuta în meniu, dar poate it’s just me, cum ar spune francezul). Revenind la terci, te trimit pe Mental Floss, unde poți afla extrem de multe (să zic, totul?) despre terci. Au făcut terci subiectul, ce mai tura-vura, în doar 7 paragrafe.

Oamenii singuri, sau mai bine să reformulez, oamenii care nu sînt într-o relație, primesc mereu întrebări despre cînd o să fie în număr par, am auzit și eu de multe ori. Cred că un om singur poate deveni un om puternic și o poate duce bine mersi, ca și restul muritorilor împerecheați. Totuși, datele statistice zic că dieta lor e cam varză. Nu, nu varză, că varza e sănătoasă, importantă sursă de vitamine și minerale și așa mai departe, o zic în sensul că din dieta lor lipsesc alimente esențiale. Le mai lipsește motivația de a găti și un partener cu care să meargă la cumpărături. Te pomenești că mă apuc și eu de întrebat, în stînga și în dreapta, pentru propășirea alimentară. Studiul mai arată că bărbații care trăiesc singuri stau mai rău la masă decît femelile singure.

MessyNessy ne urează un răcoros bun-venit la Ferma Aligatorilor (despre care, zice că nu a găsit nici o referință referitoare la vreun invitat mușcat, zgîriat sau la care au țipat crocodilii). Că dacă nu ai înțeles bine, locul e o atracție turistică înțesată de aligatori, cu care faci baie, iei masa, te plimbi cu căruța. Dar mai bine, Maistro: pozele!

Poza săptămînii îi aparține, conform Web-ului, lui David Stewart, care a cîștigat, la viața lui, mai multe concursuri de fotografie. A mai cîștigat un premiu important cu aceleași fete care apar și în „5 fete” care mănîncă sushi. Poate nu văd eu bine, sau poate că era mai mult sushi și s-a terminat, dar mie îmi vine să număr telefoanele.

Pe data viitoare,

foto via MessyNessy (e ultima din seria cu aligatorii)

Leave a Reply