Bulz, blues & a bottle of wine

food revolution

Food Revolution Day e un eveniment anual manifestat prin acțiuni globale dezvoltate la inițiativa lui Jamie Oliver de a promova mâncarea bună și gătitul acasă. Anul trecut pe 19 mai s-au organizat peste 1000 de acțiuni în 62 de țări și 664 de orașe.

La Iași, Food Revolution Day 2012 a fost bifat în cerc restrâns cu un Bulz & Blues party pe terasa Rofilco, dar în 2013 se sărbătorește în stil mare. Mâine – 17 mai – tot cu Bulz & Blues party, dar în versiune extinsă, de data asta la Hamak să încapă toată lumea, și cu invitați pe măsură. 

Pentru bulz vine Marius Tudosiei de la Băcănia Veche, de blues se ocupă Her Funky Subjects, Soul Serenade și Vali Răcilă. Mâncarea din cadrul party-ului (pe lângă cea disponibilă la Hamak) e pregătită de food bloggeri (Alice, Dana) și antreprenori dulci locali (Alexandrina și Elena), e bazată în mare parte pe ingrediente locale și sezonale și încearcă să acopere atât direcția internațională susținută de blues, cât mai ales cea autohtonă și autentic românească promovată prin bulz (care fie vorba între noi n-are nici o treabă cu animale fripte la proțap, așa cum aud că mai circulă zvonuri).

bulz& blues

Sau mai pe scurt – cupcakes și burritos – the Blues way și plăcinte, tarte, prăjituri și sandvișuri neaoșethe Bulz way.  Și încă o cireașa pe tortul Food Revolution de la Iași, o ediție limitată de cuvee-uri de la GrammaBulz & Blues, of course.

Nu vă rătăciți biletele că aveți nevoie de ele pentru transport, freebies și alte surprize, și ne vedem mâine la Hamak. Între prieteni vechi și noi, că doar suntem la noi acasă, unde la un rând de muzică și unul de mâncare se dezleagă zâmbete și se pune țara la cale pentru un Bulz & Blues și pentru anul viitor.