În loc de gazpacho

Am avut o săptămână foarte aglomerată, cu mult umblet, iar canicula mi-a făcut-o și mai grea, așa că în mare parte am cam trăit cu sandvișurile de dimineața și fructe peste zi. Până azi, când m-am răzbunat pe vară cu un fel de supă rece de roșii, gata în maxim 10 minute. Dacă vă place gazpacho, supa asta e, să zicem, similară, dar un prag mai sus. Dacă nu vă place gazpacho, ăsta poate fi un înlocuitor delicios, dacă i se dă o șansă.

//

Un an mai târziu și multe experimente de gazpacho more or less wannabe, am ajuns la concluzia că varianta mea preferată e fără ulei de măsline în compoziție (doar câțiva stropi adăugați la servire), dar cu mult coriandru. Și cu cât sunt mai proaspete și mai zemoase roșiile, cu atât iese mai bună și mai aromată toată treaba.

Prep time ingrediente

5 minute.

Nr. porţii

2 persoane.

Ingrediente

  • 2 felii de pâine cu tot cu coajă
  • o mână de roșii proaspete moi (sau, la nevoie, o conservă de roșii decojite)
  • 2-3- până la o căpățână de căței de usturoi
  • ulei de măsline (din ochi, 1/3 cană)
  • sare și piper

Metodă

Într-un blender am mixat pâinea cu usturoiul, ca să obțin un soi de pesmet aromat. Am adăugat roșiile spălate (sau conserva de roșii cu tot cu suc) și am trecut blenderul pe viteză mare 10-20 de secunde. Am mutat apoi 1-2 minute pe viteză mică și am adăugat și uleiul de măsline în timp, cât să se omogenize cu restul supei.


Am asezonat cu sare grunojoasă și piper negru proaspăt măcinat, am mai pulsat de 2-3 ori și gata.

Supa a stat la frigider o oră și jumate ca să fie rece și să meargă unsă pe temperaturile astea de 40 de grade (sau cât or mai fi zilele astea). S-aveți poftă și hai cu toamna!



Bonus, puteți renunța la uleiul de măsline dacă roșiile sunt suficient de zemoase, iar la servire mai puteți adăuga coriandru proaspăt râșnit și bucățele de roșii (chiar cu coajă), 2-3 frunzulițe de mentă sau busuioc.

Imagini

Supa rece

Supa rece de rosii

Gazpacho (sort of)

Gazpacho like supa rece