Gustă Slow, ediția de vară
Mișcarea Slow Food e destul de la început la noi și din ce-am mai auzit în stânga și-n dreapta, oamenii încă nu știu exact ce înseamnă – chiar mulți au impresia că e vorba doar de feluri de mâncare crude (raw).
În realitate Slow Food – și evenimentele Gustă Slow – promovează mai degrabă o idee de dietă, bazată pe un stil culinar în ton cu ecosistemul local. E vorba despre mâncare în mare parte vegetariană, e adevărat, dar mai mult decât atât, e despre susținerea alimentelor locale, de la cultivatori din zonă și a produselor de sezon, proaspete și sănătoase.
În lumea “fast-food, fast-life” (plină de șaorme corporatiste), Slow Food e un fel de contra-răspuns, și încearcă să păstreze, sau măcar să amintească oamenilor despre rădăcinile tradițiilor culinare și de faptul că alegerile noastre de mâncare pot influența economia locală, dar și cea globală.
În Iași, Gustă Slow e deja o tradiție Mai Bine, care are loc de două ori pe an. Ediția de vară a fost ieri, 1 iulie, și a venit cu o mulțime de opțiuni la bufetul transformat într-un un picnic lejer de după-amiază, pe terenul din spatele Institutului Francez.
Că să fie treaba bună, Mai Bine și-a deschis bucătăria și cămara și pentru bucătari-voluntari din afara asociației, au fost sprijiniți și de cei de la Restaurantul Santé cu extra bunătăți (șnițele din porumb anyone?), iar Cel Vesel a venit cu soiurile noi de Fructe Naive cu dude și căpșuni să ne potolească setea (că iar a fost cald rău și ne uscam la soare).
Bine, bine, dar mâncarea?
Știu vreo doi care ar fi fost surprinși să vadă cât de diversificată și gustoasă poate fi mâncarea fără carne. De la pâine coaptă în casă, cremă de nuci, sote din dovlecei cu smântână, soufle de conopidă, salate nenumărate, musaca și piureuri din legume diverse, la ardei umpluți, sarmale vegetariene, șnițele delicioase din porumb, păstăi din grădină și dressinguri mai dulci, mai iuți, colorate și pline de savoare, deserturi ochioase, cu fructe proaspete și tarte, brioșe cu ciocolată, tort cu fructe și mac, limonadă cu mentă, răcoritoare cu zmeură și multe alte bunătăți, preparatele au fost destule și pentru gusturile simple, și pentru cele alese, și pentru mofturoși, și pentru înfometați.
De fiecare dată când merg la Gustă Slow, vreau să încerc de toate și mereu mă satur cu mult înainte să ajung la deserturi. Așa a fost și ieri, dar am ronțăit până la urmă și puțină tartă cu vișine, care-a mers unsă cu Naive cu dude, iar acum abia aștept ediția de toamnă din septembrie.
(Pentru mai multe imagini de la eveniment, găsiți un album pe facebook.)