Cum fac esenta de vanilie
Deși nu-mi place în mod deosebit aroma, vanilia e una dintre plantele alea care aproape că schimbă complet gustul și uneori chiar și textura prăjiturilor sau chiar a mâncărurilor. Asta dacă e de calitate și nu o prostie industrială care se găsește pe toate drumurile.
Tocmai pentru că și așa sunt mofturoasă cu aroma asta, prefer să cumpăr păstăi de vanilie și să-mi fac singură esență acasă. Mai ales că nici nu e cine știe ce mare știință la mijloc. Iar cei care știu câte ceva despre vanilia-bourbon, probabil că au și măcar o idee despre cum se face esența de vanilie acasă.
Varianta cea mai simplă: pun o păstaie de vanilie (tăiată în două și crestată longitudinal) într-o sticluță (de aia mică, de se găsesc în avion) cu vodka, brandy sau (chiar) bourbon, o inchid bine și o las așa uitată (măcar vreo 10 zile) până am nevoie musai de câteva picături.
Conținutul sticlei de esență începe să-și schimbe culoarea din prima zi. Ce azi e vodka + păstaie de vanilie, peste 10-15 zile va fi esență gata de folosit la orice și trece de la lichidul incolor inițial la unul maro care se închide cu cât stă mai mult la macerat.
Per total, o sticlă de asta home-made costă maxim 15 ron (2 păstăi de vanilie costă 22 ron la Băcănia Nouă) și câteva picături sunt suficiente de aromă pentru că e foarte puternică. Rentabil zic eu, și în plus, știi exact ce conține esența ta de vanilie.