Un prânz la Çiya (Sofrasi)

Sau motivul principal pentru care aș mai zbura o dată până la Istanbul.

Am auzit prima oară de Çiya într-un schimb de mailuri cu Cenk Sonmezsoy  (Cafe Fernando rings any bell?), care mi-a scris că e unul dintre cele două restaurante preferate din Istanbul. Evident că ar fi fost suficientă recomandarea lui … dar, mai mult decât atât, toți oamenii din Istanbul cărora le-am menționat Çiya, mi-au zis că dacă vreau să încerc adevărata bucătărie turcească, e musai să mănânc acolo. 

Zis și făcut. Laolaltă cu Aykut – teşekkürler, my friend – și Oana (dublu mulțumesc pentru ajutor la bifat lista de porcăieli), am trecut cu feribotul în partea asiatică (cause that’s where you find the place) și am ajuns numai bine la Çiya – la un prânz prelungit și customizat până în cele mai mici detalii de Hayran (Oana, chiar sper că ai ținut minte numele, că fix asta am uitat să notez) – chelner și storyteller de serviciu.

Çiya Sofrasi s-a deschis în 1998, e al doilea deschis pe stradă, după Çiya Kebap (deschis în 1987) și Çiya Kebap II (în 2001), și e un fel de vis de-o viață al lui Musa Dagdeviren – chef care (conform informațiilor peste care am dat și online) reînvie spiritul culturii culinare turce în fiecare preparat servit celor care-i calcă pragul.

Conform lui, mâncarea nu are etnicitate, ci doar geografie – poate de aia și ies toate atât de bune acolo.

ciya 13

Noi am început cu un aperitiv făcut din brânză uscată la soare, nuci și piper roșu și nelipsita pâine tradițională (cu semințe de negrilică on top). Am gustat, am mai vorbit cu Hayran despre ce mâncăm,  am mai căscat puțin ochii la salad bar (pe dreapta cum intri, cu specialitățile zilei – care nu apar în meniul clasic) de unde am ales un fel de supă/stew tradițională din Gaziantep (se făcea la comun încă de pe vremea primului război mondial, din ce avea fiecare pe acasă) – pe bază de năut și frunze de viță.

Cât am ales supa de mai sus, a venit la masă altă serie de preparate …

ciya 11

patlican dolma aka vinete deshidratate umplute cu un mix cu carne tocată (thank you, Cenk, for the tip) și servite cu un soi de iaurt (zic ei, dar e fix ce făcea bunica pe vremuri și-i spunea chișleac). Drooling all over again, as I remember this dish;

ciya 10

un fel de tabouleh stropit din belșug cu melasă din rodii;

un suc verde și răcoritor, cu frunze de mentă și kiwi (și alte chestii pe care nu le-am recunoscut);

ciya 5

lahmacun cu pulpă de vânătă (neapărat de încercat și acasă);

… pe măsură ce mai vine Hayran pe la noi, mai aflăm una alta despre restaurant și cum se pregătesc unele dintre preparate. Cât vorbește, jumătate cu Aykut în turcă, jumătate cu mine în engleză, mă uimește pasiunea evidentă pentru mâncarea din țara lui și locul în care lucrează.

Și n-am ajuns încă la felul principal.

ciya

Care a fost diferit pentru fiecare de la masă. Eu am luat un kebap vegetarian (pozele includ și de pe la celelalte preparate) – făcut cu un amestec de năut și fistic. De remarcat bulgurul din side-dish (e un fel de pilaf aromat – cică Musa Dagdeviren știe să facă peste 100 de feluri de pilaf, așa că cel mai indicat e să mergeți direct acolo și să încercați unul), iaurt similar cu cel de mai devreme și legume grilate. Ardeiul iute în special, ftw!

Am încheiat cu desert, sau mai bine zis 4 deserturi – la fel, inspirate/aduse din diverse colțuri ale Turciei, și din care am recunoscut doar parțial unele ingrediente – un desert a fost cu măsline și caimac, unul pe bază de vinete caramelizate și caimac (they have a thing for kaimak), unul cu smochine deshidratate, caramelizate și umplute cu nuci și unul cu un soi de dovleac (ținut în pământ 2 zile să macereze), migdale și sos cu tahina.

ciya 1

Desertul cu dovleac e foarte interesant și complet diferit față de cum te-ai aștepta să fie doar din aparențe și din ce știi despre dulciurile turcești. În primul rând, nu e gooey (deși arată ca o bucată mare de rahat și-ți inspiră o textură de jeleu). Tai bucăți din el cu cuțitul și vezi că nu seamănă cu nimic altceva ca și textură. Iei o gură și nici la gust nu prea seamănă cu alte deserturi. E adevărat că-i dulce, dar într-un mod mai degrabă caramelos și merge de minune cu sosul de tahina.

A fost cel mai cel prânz din toată excursia și m-a făcut să-mi regândesc mofturile culinare. Singura părere de rău e că n-am știu de omul ăsta dinainte (l-am căutat ulterior pe internet), că aș fi vrut să stau de vorbă cu el mai pe îndelete. Chiar și dacă ar fi vorbit numai în turcă, tot ar fi fost o experiență de neratat.

ciya 12

ciya 9

ciya 8 ciya 7

ciya 6

ciya 4

ciya 3

ciya 2

——

Site Çiya (în engleză). Ajungi acolo cu orice feribot care merge spre Kadıköy (drumul durează cam 20 de minute), unde cobori și mai mergi 5 minute pe jos. Dacă nu te descurci, întreabă, toată lumea știe unde e Çiya. :) 

2 Comments

Leave a Reply