lumanari aprinse

La pescuit în Arctic

Zilele trecute A trecut mai bine de o lună deja de când am fost la pescuit, pentru prima oară în ocean. Pe la 10-12 ani mergeam cu taică-miu și frate-miu la iazul în care dădeam cu undița la 3 metri de mal și prindeam bibani mari cât mâna. Culegeam râme într-un borcan cu o zi în avans, ne trezeam și făceam noaptea mămăligă, și mergeam la 4-5 dimineața la baltă cu undița în spate, plini de entuziasm și speranță.

După 20 de ani, în Arctic, pescuitul e exact la fel și foarte diferit în același timp. Culegem râme vii să prindem coal fish, pe care să-l folosim ca momeală pentru halibut (ăsta e planul actual cât încă mai e sezon de halibut). Pentru că aici peștele vine pe sezoane și de obicei nu cere mâncare specială. Ai nevoie doar de un fir cu o greutate prinsă bine, cu cârlige și ceva cauciuc colorat care să-i atragă atenția la adâncime, și suficientă răbdare să joci firul ăla în sus și-n jos până e suficient de atrăgător și se transformă în momeala perfectă.

Ecosistemul, cel puțin ăsta de la granița îndepărtată cu Groenlanda, e suficient de echilibrat încât începem să știm cum bate vântul (la modul poetic, la modul literal bate de rupe) după cum sar peștii în golful de lângă insulă, și dacă e moment bun de pescuit de pe podul plutitor sau de pe barcă.

Orice localnic de pe mainland are o barcă, iar pescuitul din barcă are ceva mistic în el. E un soi de ritual de deconectare de lume și zgomot inutil, și reconectare cu natura și cu tine însăți, cu fața în soare și o bere în mână, ascultând sunetele valurilor, a păsărilor și a vântului.

La pescuit în Arctic e liniște. Chiar și când râdem, glumim și deschidem doze de bere, e tot liniște. Vântul se transformă în spume de valuri care se preling pe pereții exteriori ai bărcii și pescăruși alunecă lin prin aer cu pui care învață să vâneze. Miroase a soare și a sare printre stânci, e un miros pe care-l simți în nări și-l savurezi în alge și care te trage spre mare din nou și din nou și din nou.

Suntem singuri cu noi și fiecare cu el, fără alte bărci, fără alți oameni, fără zgomote artificiale inutile, într-un univers suspendat în care nu există nimic altceva decât clipa prezentă pe care o construiești pe măsură ce pescuiești.

Marea te face puțin filosof. Chiar și atunci când ești pescar de o zi, sau mai ales atunci.

Primul pește pe care l-am prins aici (și singurul de altfel) a fost din barcă. Un coal fish de 1 m lungime (pe măsuratelea).

Ne-am chinuit 10-15 minute unul pe celalalt. N-am putut să-l scot singură din apă, am reușit să încurc și celelalte 2 undițe de pe barcă între ele, am rupt și o greutate, mi-au intrat și vreo 2 cm dintr-un cârlig într-un deget care e încă jumulit.

Marea te hrănește, și onest e să-i dai ceva înapoi măcar din când în când ca mulțumire.

La pescuit în Arctic cine prinde peștele alege și cum e gătit și am decis să-l coacem întreg într-o groapă, în pământ. Așa că a fost săpată pe insulă o groapă lungă de un metru jumate, poate mai mult, și adâncă de 40-50 cm, am cărat/aruncat/aranjat pietre în ea și s-a făcut foc deasupra. După ce-a ars parțial și-au rămas flăcăraiele mici și jar, am pus peștele întreg (curățat și spălat), umplut cu usturoi și felii de lămâie și împachetat în staniol, l-am acoperit cu mușchi și restul de lemne încă încinse și l-am lăsat să se coacă molcom vreo oră jumate.

A fost o cină memorabilă pentru toți.  Și cel mai bun pește pe care l-am mâncat vreodată.

*

Scriu despre ziua aia și despre asta ca o formă de amintire dar și de manifestare personală într-un abstract ciudat, în contextul unor evenimente bulversante în ultima vreme, din ceața cărora încerc să pătrund sensuri și să găsesc raționalizări. Cât de infimi și neimportanți, cât de valoroși și plini de sens suntem în același timp. Cât de repede se schimbă vieți, cât de irelevante (sau nu) sunt cele mai multe dintre ceea ce numim în fiecare zi probleme și cât de ușor sau de greu uităm, bifăm pierderi și mergem mai departe.

Necunoscutul, frica și curajul, precum și alte calități sau defecte pe care le observăm la noi și la alții în mod constant sunt ca peștii din apă. Au sezoane, anotimpuri și un ecosistem în care se echilibrează constant, chiar și când intervin factori care dau complet peste cap balanța asta fragilă. Între pești omul e de multe ori factorul perturbator. Între oameni (dez)echilibrează și altceva/altcineva situația. Uneori e natural, alteori e ca și cum bate gheața din toate direcțiile chiar și atunci când barca e deja intrată în iceberg.  Iar atunci când nu e totul fair, cauți răspunsuri, și într-un moment de reflexie poate chiar accepți că nu e totul controlabil, și că de foarte multe ori viața e despre o zi la pescuit din barcă în Arctic și de trăit clipa prezentă.

Pentru că oceanul te ține și are grijă de tine… și îți amintește cine ești.

*

Toate imaginile © Rod Neill

la pescuit in Arctic la pescuit in Arctic la pescuit in Arctic la pescuit in Arctic monstrul groapa de gatit peste focul analiza gropii pentru peste lopeti de gradinarit la pescuit in Arctic, masa

Leave a Reply