pisici bere si alte linkuri culinare

Jurnalul navigatorului mîncău #33 (12-18 noiembrie 2015)

Salutări, internauți,

Cu ce să încep eu astăzi? Care temă dintre pisici, pisici sau pisici ar fi mai interesantă și mai mare generatoare de trafic, hashtag-uri și interjecții drăgăstoase?

Sigur ați văzut clipul viral cu pisicile speriate de castraveți. De fapt, clipurile, lumea a luat-o razna și a început să sperie neamul pisicesc cu farsa asta, așa că e limpede că pe Net sînt mai multe filmulețe. În general, iubitorii de animale și eticienii sînt dezamăgiți de rasa noastră (pentru a cîta oară?). O dată pentru că nu e demn să-ți bați joc de animale și încă o dată pentru că săraca pisică chiar se stresează dacă vede, deodată, în spate, ceva ce seamănă cu un șarpe verde. Alminteri, castravetele e inofensiv, am avut și eu de-a face, la masă,  cu cîțiva și garantez. Dar unele secvențe sînt amuzante. Avem cenzor, așa că trebuie să spun pardon!, nu, nu sînt amuzante deloc, mai ales că majoritatea pisicilor s-au trezit cu castravetele constrictor chiar cînd își lingeau mustățile după masă. Ție ți-ar plăcea să sari, în panică și în sus, un metru, după ce ai păpat? 

Apropo de masă. Aveți sau nu pisici, este că neam mai mofturos la mîncare decît poporul miorlăit nu există? Cînd trebuie să dai mîncare unei pisici, trebuie să o iei pe după văi și dealuri, să o păcălești, să-i faci poftă cu: „miam-miam, buni-buni!” după ce iei, în prealabil, în gură, jumătate de conservă, ca să se convingă că nu o otrăvești sau să o încurajezi cu invitații părintești ca „hai, măi, mamă și mănîncă odată, ca să te faci și tu mare ca Tanța”. Invitații dintr-astea de se-aplică la copii. Buuun, o echipă de cercetători a descoperit că pisicile au, genetic, o duzină de moduri diferite de a percepe gustul amărui, așa că, săraca pisică (nu, nu sînt ironic), ea nu are nici o vină că din cele trei feluri imperiale pe care, cu plecăciune, i le-ai așternut în față, de două nu s-a atins, iar din al treilea a luat o guriță mică-mică, după care a plecat dezamăgită că e foame și azi, iar, în casa ei.

Așa că nu le mai speriați cu castraveți după ce se întorc, dragele noastre mîțe, de la masă, unde cu greu și-au înecat amarul. Asta explică multe, acum.

Cred că îmi trag poster! Mi-am luat Zapp! (dacă nu mai știți reclama, ar trebui să o căutați, cam așa trebuie să sune exclamația mea). Cred că îmi trag poster și nu de oricare, ci cu Statele Gătite ale Americii.

Aproape toți proprietarii celor 50.000 de crîșme numărate la ultimul recensămînt special în Marea Britanie caută rădăcinile istorice ale bodegii lor. Unii au ajuns, deja, la rădăcini din secolul al 6-lea, în timp ce alții, știi ce au făcut alții? Alții au ajuns și în secolul al 5-lea, frate! Așa se explică panourile lor speciale, am fost și toate arborează niște blazoane de zici că, imediat ce le trece mahmureala, pleacă toți la luptă. Acum, blazoanele îs diferite, nu zic nu, așa că fiecare pleacă la altă luptă, cu lebede, cu urși, cu Shakespeare, cu altă crîșmă, cu fanii Liverpool, luptă să fie. Dar după încă o paint, ye, meit? Asta-i frumusețea vieții de pub britanic, de unde și proverbul: Beauty lies in the hands of the beerholder.

N-ar fi rău să intrăm mai des într-un pub englezesc. Berea e foarte bună. Mîncarea nu e foarte bună, dar dacă totuși găsești ceva rezonabil, ghidul celor de Kendall e util. Îl poți bucmărci pe undeva ca să știi cum să alegi, de-acum încolo, un anumit tip de bere cu o anumită mîncare.

Dacă nu închei cu un articol ilustrat de Messy Nessy, degeaba am trăit pe Net săptămîna asta, așa că rămîi cu articolul care te ia la plimbare, la pas, pe la cafenelele de pe trotuarele Parisului.

Pe data viitoare,
Cu interdicție la castraveți, dar liber la bere, pînă atunci.

*imagine de aici 

Leave a Reply