Jurnalul navigatorului mîncău #54 (23 februarie-1 martie 2017)

Alo? Alo!? Se-aude?

Alo? Oameni buni, păi ce facem aici? Am rămas fără ton. Vorbim singuri? Fără drept de apel, specia cu aripioare albastre, care nici măcar nu era cea mai cea prin bucătăria marină, a fost trecută pe lista creaturilor pe cale de dispariție. Ne mai vedem, ne mai auzim și mai povestim la cîte un atlas zoologic, de-acum, să le arătăm copiilor ce animale mîncau bunicii lor cînd nu erau știrbi. Înainte rîdeam de fiecare dată cînd cineva îmi spunea cum conserva de ton că e făcută din delfin, dar nu mi se mai pare deloc o glumă bună.

Acum că am rămas fără ton, mai putem comunica doar prin scris.

Carevasăzică trebuie să ne luăm la revedere de la iarna asta. A fost frumoasă, mai ales cînd a nins, dar foarte agitată, așa că intrăm în primăvară cu slăbiciuni de sezon și astenie socială. Și, știu eu ce să recomand pentru a ne pune pe picioare, pînă apar verziturile? Ceva energizant? Ceva energizant, dar fără zahăr; specialiștii din domenii din ce în ce mai diverse atrag atenția că riscurile de a căpăta boli cronice, dacă nu chiar mortale, sînt foarte mari. Ceva îndulcit poate cu ștevie, se caută în continuare soluții.

Credeai că găinile sînt bune doar pentru scrob și în ciorbă? Mnu. Găinile sînt de și mai mare nădejde. Găinile, parexample, au făcut lumină. În Brightwater (wikilink), găinile se întorceau, seara, în cotețe, pe o scîndură pusă în moara lui Robert Ellis și activau iluminatul din orășel pe timpul nopții. Tot ele îl închideau și cînd tropăiau a doua zi dimineață înspre ogradă. Now I Know promovează o carte plină de invenții ale neozeelandezilor (202, pe muchie), așa că, să nu zici că nu te-am avertizat: o vizită pe acele meleaguri poate duce la idei îndrăznețe, din cele cu bec aprins deasupra capului!

Dacă te-au impresionat aceste găini eroine sau dacă pur și simplu (crezi tu!) vrei să înlocuiești ouăle din dietă, Lucky Peach a scotocit prin toată enciclopedia lor, „Totul, complet și nimic în plus despre ouă”, și a scos pe tarabă combinații posibile de substanțe care pot aduce și semăna cu proteina din ouă.

Nu știu voi cum sînteți, dar cînd vine vorba de vin, mai ales vorbe de pe limbile roșcate ale amicilor și prietenilor care îl apreciază, încep să mă joc cu coada pe lîngă piciorul mesei și să privesc în zare. Parfum, buchet, nu știu ce album cu poze din două mii și ceva, dar nou, cutare cramă, culoare, vin tulburat, vin calm, nu știu, nu e pentru mine. Dacă rezonezi, poate ne pregătim puțin pentru următorul pahar, ascultînd podcast-ul de pe Gastropod. Nu știu cîți pași sînt de la 0 la ceea ce promit ei că vor face din noi – adevărați cork-dorks, dar cu siguranță trebuie să fie ceva sticle.

Iar dacă nu duci lipsă de cunoștințe din domeniu, ce merge mai bine cu un pahar de vin, dacă nu un podcast.

Sper că ai observat cît de culți am fost în ediția asta, cu cîte o carte la subraț,
Pa, pa!

*imagine Pexels