Jurnalul navigatorului mîncău #41 (18-24 februarie 2016)

Da, da, prezent! Trec imediat la prezentat. Mă gîndeam, doar, că rubrica asta ar trebui cumva prefațată, în înțelesul vorbei de-o spuneau străbunii: mănînci linte, crești la minte. Bine, tot ei ziceau că link-ul bătrîn face sumarul bun, dar lucrul ăsta nu mai este valabil de ceva vreme, cu epoca vitezei și toate astea. 

Link-ul bătrîn ca link-ul bătrîn, dar leguma frumoasă, ce face ea? Păi leguma frumoasă, cu culoare în coajă și folie lucioasă pe cap, ia calea supermarketurilor și restaurantelor situate, ține un pic harta, cam cum o iei de pe la Iași și București, aici, vezi?, și o ții tooot la stînga, așa, încolo. În timpul ăsta, surorile ei cu nas mare, cu coaja groasă și pătată, cu rădăcinile strîmbe, frunzele șifonate și codițele îndoite sînt aruncate la coș sau în blidele pentru animalele din curte, deși cam o treime din populația planetei moare de foame sau nu se hrănește corespunzător și ar putea mînca nu bine, ci foarte bine gătind minunățiile astea. Tristram Stuart conduce kilometri buni în unele zile ca să strîngă de la fermierii locali legumele pe care aceștia nu le pun la vînzare din rațiuni cosmetice, pentru că are de pregătit feluri de mîncare pentru 50 de persoane. Apoi pornește iar motoarele spre noi piețe, brutării și pescării, să culeagă ce mai aruncă comercianții, pentru că ăsta este spiritul cu care lucrează organizația pe care o conduce, în drumul ei spre stoparea irosirii globale a alimentelor. Ce oameni i se alătură și care sînt metodele lor, în excelentul articol de pe Nat Geo.

Apropo de legume. Un foarte interesant joc/sondaj a fost pus la cale de către The Morning News (la aparate Melissa Batchelor Warnke), care a vrut să afle de la oameni de diverse meserii și profiluri sociale cum ar investi sau cheltui un singur dolar. Păi să vezi, că un dolar e puțin, că trebuie investit cu grijă, că fonduri de investiții, că plastic, carton, cîr, mîr. Dar, uite, dom’le, și răspunsul pe care îl așteptam, cumva, ca să pot recomanda articolul:  Daisy Freund, vezi tu de unde, ar cumpăra semințe de legume, fructe sau ierburi de lungă durată (sparanghel, măcriș, anghinare) pentru că efortul de a planta o dată va fi răsplătit de zeci de ori. Și mai este un motiv, dar pe acela nu îl mărturisesc.

Antract 1

Ia! Ia stai puțin, că mi-am amintit de fasolele-rinichi din tigaie. (…). Mmm, numai bune. Ce ziceam? Așa, da, de legume. Să trecem la Balzac.

/Antract 1

Nu ești nici Balzac, dacă robotești la cîte un roman pe an, fără să mai numărăm schițele, pamfletele și celelalte articole și nu bei și tu o cafea – două, cincizeci. Pe Paul Giamatti imitîndu-l întocmai în acest aspect nu îl văd prea bine (slavă domnului că e un film scurt!). Ce Revenant, ce agricultură pe Marte, ce iarnă infernală, aici reconstituire.

Antract 2

Îmi aduc aminte de mine cînd citeam Balzac. Oi fi eu maro de la cafea și nerăbdare, dar pe vremea aceea citeam Balzac, trecuseră patru ceasuri și două sute de pagini și tot despre cît de mișto putea să fie un șifonier era vorba. Dar nici nu apucai să răsufli ușurat și să spui că gata, apare eroina, de-acum începe, că imediat sărea în cadru și o comodă. Păi dacă și piesa asta se băga în seamă încă 100 de pagini, la naiba cu cititul, casa tre’ să fi avut vreo trei etaje, patru camere, pe puțin, la fiecare etaj, păi nu se poate să-ți pierzi așa chiar toată tinerețea. Și să te ții dacă intra autorul în bucătărie, că familiile de burghezi aveau dotări destul de numeroase. Trebuie să-ți fi făcut, totuși, chef de filmuleț. Este foarte fain, cui nu i-ar plăcea un filmuleț cu Balzac și cu cafea? Poate lui Liszt, pentru că aceeași femeie, în fine.

/Antract 2

Din Now I Know – That’s half the battle – unul dintre newsletter-ele mele preferate, aflu că samurai, odinioară, era de fapt un funcționar al imperiului și că unul dintre cei mai buni funcționari promovau în funcții administrative mai înalte. Un astfel de funcționar, ajuns judecător, a decis, pentru prima dată, că mirosul de ceva este proprietatea celui de pe care vine. Eu am niște vizuine în jurul meu și le-aș spune locatarilor să-și țină proprietățile astea (miros, sunet) la ei acasă, dar dacă ajung pe mîna unui domn dintr-ăsta, ca Tadasuke?

Poate că ești millenial, poate ești mai mare sau chiar mai mic (știu părinții tăi că citești jurnale indiscrete?), dar s-a aflat adevărul: persoanele din Generația Y, adică cei născuți între 1980 și 2000 nu mănîncă cereale, pentru că cerealele se pun în bol, peste ele se pune de obicei lapte și după aia ce faci cu bolul, că doar nu o să-l speli?! E vorba de Statele Unite, așa că putem să ne relaxăm un pic.

Dacă tot vorbim de generații, s-a mai aflat că părinții anxioși sau deprimați care vor să aibă un copil sau care au, cum să zic, făcut? unul, trebuie să se posomorască și mai tare: este foarte probabil că odrasla lor va face mofturi la mîncare.

Aș fi început cu Messy, de data asta, și aș fi mutat-o, măcar acum, de la sfîrșit. Dar dacă ce-i al ei e pus deoparte (de obicei la naftalină, că de acolo scoate toate articolele alea grozave), așa că să-i păstrăm și acum locul, deși prînzul ei în mijlocul junglei panameze o putea urca mai sus. Pana mea, cam unfair.

Au revoir,
Pe data viitoare (și fără antracte, promit!).

*imagine Pixabay

Leave a Reply