Jurnalul navigatorului mîncău #40 (11-17 februarie 2016)

Salutări, salutări, să-mi șterg colbul de pe palton și sarea de Atlantic de pe căciulă.

Scuze că am lipsit săptămîna trecută, dar am fost invitat, în ultimul moment, de către prietenul meu Phil, să asist la ziua ziua lui specială. I-am ținut trena toate orele în care el și-a căutat umbra, în uralele locuitorilor din Punxsutawney, care-i oferă jobul ăsta sezonier. Nu puteam refuza, să rămînă omul fără un loc de muncă stabil. 

Și după ce Phil și-a văzut umbra, am fost la Super Bowl, la el acasă. Un super bowl mare cu varză, morcovi, țelină și păstîrnac de le-avea prin cămară un văr de-al lui Phil. Care se însoțea cu o prietenă cu o cămară și mai mare, nu departe, cam jumătate de metru mai în pămînt, așa că s-a turnat și o super strachină cu jumări ce-a ținut vreo săptămînă. La un moment dat, vărul lui Phil a început să se comporte ca un labrador, dar nu i-am dat prea multă atenție, că după ce am aruncat cu cîteva bețe prin cameră, pe care vărul le aducea înapoi, ne-am văzut în continuare de serată. În fine, ce mai, a fost frumos!

Dar gata cu distracția, înapoi la un pic de citit, apoi încep reconectarea aspiratorului la priza eoliană pentru curățenia vizuinei, am fost plecat pentru atîta timp, totuși.

Cît am colindat în minunata lume nouă, am tot auzit pomenindu-se un nume. Duane Dimock în sus, Duane Dimock în jos. Domnul Dimock este celebru pentru uimitoarea sa colecție de cutii de ambalat cerealele pentru micul dejun. Și acum, pune o mînă sub bărbie, că urmează să completez cu: uimitoarea sa colecție de 10.000 de cutii de ambalat cereale. A și muncit un pic – 40 de ani – și a avut și de unde alege, dacă încă de pe la 1860 au apărut primele granule din fulgi destinate consumului la scară mare.

Și continuă să ții mîna sub bărbie, pentru că, uite: Google începe să-și strîngă catrafusele și oamenii lor (trebuia invers, nu?) care lucrau la fermele verticale, burger-ul imposibil și la alte idei interesante legate de dezvoltarea sănătoasă, domeniu în care compania era implicată destul de mult. Desigur, acasă îi va conduce mașina fără șofer, dar asta nu face obiectul intereselor noastre culinare. Decît dacă șoferul coboară după o pizza. A, dar nu are șofer. Uf, fusul ăsta orar…

Dacă tot mergi pe la întîlniri la care multe mîini de cunoscători tot rotesc paharele cu vin sau/și chiar îți place vinul de-adevăratelea, Wired te învață cîțiva pași întru degustarea și îndrăgirea licoarei bahice.

Nu prea mă-nebunesc după oameni, că eu sînt și nocturn, așa, și mai ales nu-mi plac disputele dintre vegetarieni și carnivori, dar, uite, cercetătorii au studiat niște „ceva”-lieni și au descoperit că, în mod clar, nu aveau dinți decît pentru ce se găsea pe jos, crescut din bunătatea pămîntului sau căzut din neatenția copacului.

Ce să trecem noi la țeapa săptămînii, hmm… Ia să trecem consumul de parmezan și-l trecem pentru că aici e un demers prin care aflăm că parmezanul e celuloză. Dar ce-s eu, frate, vierme de copac, ciocănitoare, sînt jder european și am drepturi! Așa că cer brînză adevărată, cum scrie și la alte case. (Chiar Adela a scris pe Facebook, și citez: „Deci eu sunt de acord cu tata lui Razvan Exarhu (chiar azi am scăpat la niște Tomme de Savoie ‪#‎laitcru‬ ‪#‎unițisalivăm‬ ), și plusez cu ardei iuți și ciocolată. În orice ordine și cantitate. ‪#‎aleluia‬”). Aleluia cu adevărat!

Și dacă tot nu avem brînză veritabilă săptămîna asta, păi să ne încălzim cu niște bijuterii de la Messy Nessy, atunci. Am înțeles că se poartă în diverse ocazii speciale, de gală, și mai ales la teatru.

Gata, am zburat pe mătură, la propriu.
Pe data viitoare,

*imagine Pixabay