Jurnalul navigatorului mîncau #27 (24-30 septembrie 2015)

ioana vanc

Salutări,

Obișnuiam să încheiem cu o poză drăguță, dar, de data aceasta, vom începe cu una. De fapt, cu mai multe fotografii cu lucrări în linguri și mîncare, semnate de Ioana Vanc, despre care a vuit Netul săptămîna trecută. Seria cu animale este chiar bestială – sic și sîc! – deși jderul a fost omis, iar, of… 

Îți plac Stravinski, Cehov sau Tolstoi, somități dintr-astea, așa, care au avut un cuvînt de scris ori vreo notă de fluierat în istoria culturii? Cum ar fi să stai la masă printre fantomele lor spirituale și să înfuleci cîte un fel chiar din bucătăriile franțuzești și rusești ale acelor timpuri? Normal că e posibil, altfel nu foloseam clasicul tipar “eu întreb, eu îți răspund”, e posibil, deci, într-un conac situat pe unul dintre bulevardele principale ale Moscovei, o veche casă – jumătate restaurant, jumătate librărie. E jaw-dropping, sau, mă rog, ț-o căzut falca pi jios. În fine, nu știu cum se spune în rusă și cum te-ai putea descurca pe-acolo, dar la Cafeneaua Pușkin e musai de ajuns, în viața asta sau în următoarea.

Mental Floss continuă numărătorile cu 11 mituri în care cred falșii prețioși băutori de vin și cu 5 tradiții aparte ale bețivăniei mondiale. În Hong Kong, de pildă, se înmoaie cîte un animal în alcoolul care va sta ani și ani la fermentat, pentru ca, atunci cînd vei bea licoarea fermecată, să capeți puterile fiarei respective. Nu știu ce să spun, că dacă-mi iei sora de tînără și-o înmoi acolo se poate chema și altcumva, iar dacă o strecori în vin după ce a murit de bătrînețe… mă opresc aici.

Despre cum e să crești pepeni în Dăbuleni, care se vînd cu 20-60 de bani kilogramul și să ai sau nu o viață, scrie Ioana Moldovan, în Dilema, într-un reportaj despre pepenarii de la Ocolna.

Da, cred și eu că ar cam fi cazul să nu ne mai hlizim la oamenii grași și să înțelegem mai bine că obezitatea nu este un comportament defectuos, ci o boală foarte complicată.

Și-acum cu Stravinski în boxe și cu Andrei Makhov la cratiță, gata cu linkurile curioase, spre săptămîna viitoare!

*credite imagine, Ioana Vanc