mojar-dhal vegan cu linte

Dhal vegan cu linte

Unii vara nu dorm, alții iarna nu scriu. C-așa-i, nu te pui cu talentul și inspirația nimănui. Dar după o vacanță de snowboard și de mâncat toată ciocolata Milka Oreos din Spar, a venit vremea penitenței. Kidding, obviously, tot timpul e loc de ciocolată în sistem.

Dar aveam nevoie de o introducere decentă la rețeta asta indiană. Mâncare ușoară, rapidă – e gata în jumate de oră – și foarte gustoasă. 

În mod clasic, un dhal vegan cu linte e servit ca side, dar nu te oprește nimeni să-i pui niște orez alături și să-l transformi într-un fel principal. Sau, poate-ți surâde ideea pe care am aplicat-o eu, cu niște ghebe desărate și adăugate aproape la final.

ingrediente dal vegan

Ingrediente

pt 2 persoane

  • 250 g linte (am folosit verde), spălată în câteva ape
  • 2 ardei iuți (am folosit murați), tocați grosier
  • 1 linguriță cu turmeric
  • o bucată de ghimbir (se vede în foto cam cât de mare) curățat și dat prin răzătoare
  • 500 ml apă
  • sare după gust
  • 1 linguriță chimen
  • 1 linguriță semințe coriandru
  • 1 linguriță de pudră picantă de chili
  • puțin ulei de floarea soarelui
  • un borcan cu ghebe, pe care le-am desărat
  • opțional, câteva felii de castravete (am vrut să nu pun apă la mixul de condimente cu ulei)

Metodă

Am pus într-o cratiță lintea, ardeii tocați, turmericul, ghimbirul, apa și sare. Am fiert totul împreună 20-25 de minute până când lintea s-a înmuiat suficient și apa a scăzut considerabil.

Între timp, am lăsat ghebele la desărat și am făcut în mojar un amestec din coriandru, chimen, chili, ulei de floarea soarelui și câteva felii de castravete, plus puțină sare.

Am scurs ghebele de apă și le-am tras câteva minute la tigaie, împreună cu mixul de condimente din mojar. Am folosit o tigaie de fontă înfierbântată în prealabil. Fără extra ulei, fără extra apă, pt. că oricum se formează un sos cremos și dens din lichidele deja existente în ciuperci și din mixul de condimente cu ulei.

După ce lintea a fiert (apa scade foarte mult în proces), am pus deasupra cam o treime din ciuperci și am blenduit totul, ca și cum aș fi vrut să fac o supă cremă. Doar că m-am oprit cam la jumătatea procesului, în momentul în care ciupercile sunt omogenizate, dar mai rămâne linte întreagă în cratiță. Am gustat, am reglat sarea, am pus în boluri și ne-am așezat la masă poză. Not easy being a food blogger when you’re hungry enough.

Dacă folosiți linte roșie, culoarea dhalului final e minunată și apetisantă și cum mai vreți voi. Cu lintea verde lucrurile stau diferit la nivel vizual (it kinda looks like some weird greenish goo), dar frumusețea unui ugly duckling e că se transformă în lebădă, provided you taste it in spite of its looks.

P.S. Nu mă luați cu pronunția și cum se scrie corect – daal, dhal, dahl, Taj Mahal. This is not the point here. Enjoy a good meal instead, și dați și la alții.

dhal-vegan-cu-ghebe condimente-dhal

Leave a Reply