Unde sa mananci în Iasi: Vivid Bistraw
L.E. as of Oct. 2016. Păstrez articolul așa cum l-am scris inițial, dar recent Vivid Bistro și-a schimbat managementul și, o dată cu el, și meniul. Nu am ajuns încă la noul restaurant, însă informațiile care au ajuns la mine sunt că și direcția s-ar fi schimbat, așa că, until further updates, luați informațiile de mai jos with a grain of salt. To be continued.
Prin site, pe facebook, dar și la telefon, nu-s puțini oamenii care mă întreabă unde să meargă să mănânce în Iași. Sau la ce restaurant să rezerve mese pentru o zi de naștere, un brunch de grup, “am părinții în vizită și vreau să-i scot în oraș undeva fain”, “nașa mea e venită cu niște canadieni, unde să-i duc să mănânce?” și tot așa.
Nu știu cum e pentru alții, dar pentru mine e greu să răspund la întrebările astea, pentru că deși sunt multe restaurante aici, Iașul e și orașul în care stau. Și-n care gătesc acasă măcar la 2 zile (poate ceva mai rar vara). Și-n care multe restaurante nu au opțiuni vegetariene. Sau au o pagină cu chestii de post puse parcă random acolo, de cele mai multe ori cartofi prăjiți, salată de varză, iahnie de fasole, zacuscă și ceva sucombat gen legume cu ciuperci (?), as if ciupercile ar fi altceva. Și-n care vinul la pahar (acolo unde totuși apare pe meniu) e o chestiune nebăubilă.
Așa că mereu răspund cu aceleași 3-4 locații, unde servirea e decentă, mâncarea e ok-ish 8/10 și vinul e corect.
Deci în momentul în care aud că se deschide o locație nouă, (în cazul ăsta și preponderent vegetariană), mi se aprind beculețele instant. Iar după ce-am mâncat la Vivid Bistraw, am decis că mai bine să nu mai aștept să mă întrebe lumea unde să meargă, și să pun eu aici în avans, de informare.
E un loc cu dimensiuni optime – 4 mese în interior, puțin mai multe pe terasă, cu un aer proaspăt, zen-like și friendly. Noi am fost 2, am stat pe terasă chiar la o masă de 2 locuri și am plusat puțin cu preparatele pentru că nu ne-am putut hotărî doar la unul singur.
Ce-i drept, fusesem în trecere și la deschidere și le dădusem deja o bilă albă pentru pereții verticali din plante (actual plants, not artificial look-a-like crap) și meniul organizat frumos pe categorii, cu etichete clare pentru tipurile de preparate disponibile (ovo-lacto-vegetarian, vegan, raw-vegan și cu pește).
Din 36 de intrări în meniu(l de acum, am înțeles că se va mai schimba în timp), 13 sunt raw-vegane, 11 vegane, 8 sunt ovo-lacto-vegetariene și 4 cu pește. O fi numărătoarea asta semn de OCD, dar e minunat să ai opțiuni reale când alegi ce mănânci în oraș.
În ordinea numerelor de pe tricou, noi ne-am porcăit (yeah, you can do that with veggies, too) cu quinoa Maya, paste Boticelli, Taj Mahal, Vivid vanilla cheesecake și Triolette choco.
Plus vin, Cabernet Sauvignon de la Recaș, după cum am fost informate. La temperatura potrivită, e singurul loc în care am fost lately și am primit vin roșu ok, nu la temperatura câte grade îs afară vara la amiază, la fel și-n pahar.
Ce nu apare în meniul online: sucurile (au o serie de sucuri verzi, și câteva mixuri de fructe care sună ispititor), vinurile și cred că au și câteva cocktailuri.
Eu mi-am propus să-i tot vizitez și să încerc cam tot din meniu, sper să o faceți și voi măcar de curiozitate. Dacă veniți din alt oraș, cu atât mai mult dacă sunteți vegetarieni, check them out. Iar dacă nu sunteți vegetarieni, dați-le o șansă bucătarilor Vivid să vă surprindă și încercați ceva de la ei.
Ce îmi doresc e ca Vivid Bistraw să-și păstreze calitatea preparatelor long-term. Și cea a serviciilor. If they do, s-ar putea ca mâncarea lor să convertească și pe alții să adere la un #meatlessMonday #weekendvegetarian sau alt #hashtagfărăcarne.
Prețurile preparatelor sunt în meniu (se deschide în pdf) iar paharul de vin (de care ne-am luat noi) e 9 RON. Pe noi ne-a costat ceva peste 100 RON toată distracția.
Vivid Bistraw e în complexul Palas, pe strada Palat, lângă United Business Center 1 și cafeneaua Papillon.
//
Dacă nu-i deja evident, nici în cazul ăsta și nici pe viitor, recomandările de restaurante nu vin ca urmare a unor campanii de publicitate. Pe Adelicii nu găsiți cronici comandate, dar uneori, câte o locație se ridică la nivelul așteptărilor personale, și atunci consider că merită să știe și alții despre ea.