Prăjitură cu ciocolată albă
Fiecare brunch de Linguri Curioase e pentru mine un prilej bun să testez și să adaptez rețete ca să mă decid pentru meniul final, cel pe care-l și trimit celor interesați (speaking of which, lista a tot crescut lately, pentru cine vrea să afle dinainte despre eveniment, vă puteți înscrie aici).
Problema cu care mă confrunt des la alegerea meniului e desertul. Și asta din mai multe motive:
- pentru că genul de deserturi care-mi plac mie sunt suficient de puțin dulci încât abia intră în categoria asta, ceea ce e contrar așteptărilor generale în care prăjitura geme de zahăr
- pentru că am o problemă cu modul în care arată dulciurile în multe magazine/cofetării/cafenele – cu un strat de lac geluit deasupra
- pentru că nu-mi plac macarons și oamenii se strâmbă numai când aud asemenea inepție
- pentru că oricum îmi place să gătesc mai mult mâncare decât dulciuri
- pentru că nu am răbdarea și nici disciplina necesare să cântăresc fiecare cantitate pentru fiecare ingredient folosit la un desert (deși știu cât de importantă e treaba asta)
și tot așa o pot continua până la primăvară. În plus, nici nu vreau să trec un desert banal, doar ca să ocupe spațiu în meniu. Deci, e complicat. Uneori cu mai mulți nervi, alteori cu o mulțime de teste până să mă declar mulțumită.
De exemplu, o variantă a prăjiturii de azi era gândită pentru un desert din aprilie sau mai 2013, dar pentru că nu corespundea complet la ce vedeam eu ca produs final am mers pe altceva atunci. Acum vreo 3 luni însă, am găsit suficient timp, răbdare și disciplină :) să lucrez mai mult la prăjitura asta ca să o adaug la un meniu de brunch de Linguri Curioase.
So here goes (pentru toată lumea care mi-a cerut rețeta după eveniment, și am procrastinat până acum).
Copyrights imagine: Alex
Prep time ingrediente
30 minute.
Cooking time
5 minute.
Nr. porții
8 persoane.
Ingrediente
Pentru blat:
- Varianta 1 – pișcoturi (cam 10)
- Varianta 2 – blat ca cel din prăjitura cu prosecco de aici.
Celelalte ingrediente:
- sucul proaspăt stors de la o portocală (sau 2, dacă-s prea mici, sau prea fără suc)
- 300g ciocolată albă
- 200g smântână (38%)
- 25g unt
- 1 linguriță de zahăr pudră
- 200g fructe de pădure
Metodă
Am întins folie alimentară în cea mai mare tavă de cozonac pe care o dețin. Cu atenție și organizat, să ajungă în toate colțurile bine și să rămână suficientă și în afara tuturor pereților.
În funcție de tipul de blat ales, am tăiat (acolo unde a fost nevoie) și aranjat pișcoturile unul lângă altul în tavă să formeze o bază. Sau am tăiat blatul de la prăjitura cu prosecco pe transversală încât să obțin 2 jumătăți, din care am tăiat și așezat cât a fost necesar pe fundul tăvii de cozonac.
Am însiropat blatul cu suc de portocale și am dat deoparte.
Separat, am topit ciocolata albă împreună cu untul la bain-marie, amestecând încet. Tot separat am bătut smântâna cu zahărul pudră până aproape am făcut frișcă, după care am adăugat-o la amestecul de ciocolată topită și am omogenizat.
Am turnat jumătate din crema astfel obținută peste baza de pișcoturi/blat din tavă. Am pus deasupra fructe de pădure proaspete (sau dezghețate și strecurate de apă) cât să ajungă pe toată suprafața prăjiturii, după care am turnat restul de cremă.
Am nivelat, acoperit cu folia alimentară rămasă pe marginile tăvii și am dat la frigider măcar 12h. Preferabil 24h.
Pentru servire am făcut și un sos de fructe de pădure, că am mai avut de unde. Merge și fără, dacă nu se poate altfel.
Cam atât. V-o urez de Crăciun, chiar și pentru musafirii simandicoși, care o vor aprecia cu siguranță.