Leurda, de la A la Z

Probabil că vă este invadat newsfeed-ul de leurdă. Sau ați făcut schimb de rețete cu leurdă la birou și aveți în plan o tartă cu brânză și leurdă pentru weekend. Sau poate că nu urmăriți zeci de bloggeri culinari și nici la piață n-ați ajuns să vedeți că e plină de leurdă și atunci trebuie să vă anunț că suntem în plin sezon. Iar dacă încă nu v-ați enervat că am zis de prea multe ori leurdă, vă invit să aflați o grămadă de lucruri interesante despre ea. 

Allium ursinum e numele ei latinesc, dar aș crede că nimeni nu-i spune așa la piață. În schimb, s-ar putea să auziți de usturoiul ursului, usturoi sălbatic, usturoită, aiurdă, ai de pădure, ai ciorăsc, woutknooploock (OK, asta doar în Olanda). Indiferent de denumire, tot despre leurdă e vorba, it just goes by many names. A, și stinking Jenny adăugați la lista de porecle.

Bogată în calciu, fosfor, fier, vitaminele A, B și C, adenozină și alicină (tiosulfinatul ăla responsabil pentru mirosul ofensiv de usturoi, dar cu proprietăți antimicrobiene și antibiotice). Mai conține magneziu, cupru și proteine.

Crește în zonele umbroase din pădurile de fag, stejar sau pin din Europa Centrală, în alte zone nu prea s-a aclimatizat și nici nu ai cum s-o cultivi în grădina ta, e totuși o plantă sălbatică. Dacă nu o cumperi la legătură din piață și mergi la cules de leurdă, ține minte că are frunze lungi, ascuțite și cărnoase, de un verde puternic și face niște flori mici și albe (care îs chiar mai aromate ca frunzele și potrivite ca decor comestibil în salată).

Frunzele se recoltează cât sunt fragede și se taie având grijă să nu iasă rădăcina la suprafață – trebuie să rămână în pâmânt ca să permită regenerarea leurdei. Mănâncă-le cât sunt proaspete pentru că își pierd proprietățile prin prelucrare termică. Frunzele rezistă câteva zile la frigider sau pot fi păstrate timp mai îndelungat la congelator.

Gustul e puțin picant, asemănător cu al usturoiului, dar nu așa de puternic. Aroma delicată aduce și cu cea a arpagicului.

Previne sau este de ajutor în destul de multe afecțiuni. Substanțele active pe care le conține leurda au efecte vasodilatatoare, favorizează circulația cerebrală și sunt benefice persoanelor cu afecțiuni ale aparatului respirator. După ce i-au studiat proprietățile terapeutice vreo 400 de ani, germanii au declarat leurda planta anului 1992.

Sezonul leurdei este destul de scurt, ține din martie până la începutul lui iunie, iar aprilie este luna de apogeu. Din mai, mugurii și frunzele se amărăsc tot mai tare, pe măsură ce planta îmbătrânește.

Urșii iubesc să mănânce leurdă, nu știu dacă pentru gust neapărat sau mai degrabă pentru proprietățile medicinale. Când ies din hibernare, urșii se duc direct la leurdă și o consumă cu nesaț, așa spune legenda.

Versatilă. O poți consuma în nenumărate feluri – în toate salatele de primăvară pe care ți le imaginezi, în omlete și risotto, supe, ciorbe și tarte. Aromatizează cu leurdă brânza și untul (va fi numai bun pentru friptură) și pregătește o grămadă de pesto – e chiar una dintre variantele indicate de conservare.

Și acum, la piață. Eu am pe listă paste cu sos de leurdă, aștept să-mi spuneți și voi la ce rețete vă gândiți.