La cules o supă cu urzici

urzici - plante salbatice

Deși am dat rar în ultima vreme pe aici, e și din cauză că gătesc zilnic și descopăr lumea plantelor sălbatice experimentând cu ele în bucătărie, precum și trăitul pe o insulă cu 5 locuitori oameni și o pisică.

Aici e sezon de urzici jumate de an (basically cât e și ziua lungă) și de ceva vreme le tot intersectez în diverse. Azi am pescuit o pungă de după ușă și un briceag din rucsac și, în urcatul celor 230 de scări zilnice spre main house, am umplut punga cu frunze de urzici. 

După ce am testat de câteva ori diferite supe cu urzici, care-s oarecum ușor mai dulci decât cele din pădurile noastre, am ajuns la varianta următoare, pe care, deși aparent incertă (nu e nici supă cremă, dar nici una clară), vă recomand să o încercați într-o zi ploioasă, lângă o bucată de pâine cu maia, fulgi de ovăz și fermentare la rece.

Poza e una mai veche, dar cum rețeta a intrat în meniul de oaspeți, vor fi suficiente ocazii să o înlocuiesc.

Supă cu urzici (4-6 persoane)

Ingrediente

  • ulei (pentru prăjit, 2-3 linguri)
  • 2 cepe medii
  • 1 căpățână de usturoi (nu curățați usturoiul în avans)
  • 3 cartofi medii
  • 1-1.5 litri stock de legume sau apă, după nevoi (citește mai jos)*
  • frunze de urzici proaspăt culese (cantitativ, am folosit 2 site pline)
  • nucșoară, după gust, am ras una
  • sare și piper după gust
  • opțional, dar recomandat, o mână de migdale sau alte nuci

*În loc de bază/supă de legume, am folosit apă și resturi de legume (câteva bucăți de fenicul, țelină verde, o bucată de rădăcină de țelină și frunzele de la un praz). În funcție de ce legume aveți la dispoziție și de preferințele personale, combinația din supă va da de fiecare dată alte arome secundare, pe lângă cea principală de urzici.

Metodă

Prep work – de început cu asta, totul e mai simplu și rapid după.

Curăță și toacă grosier ceapa, cartofii și resturile de legume pe care le foloseși pentru supă.
Adu-ți aproape grinderul pentru nucșoară, sau răzuiește una pe o farfurie.
Curăță frunzele de urzici sub un jet de apă.
Pregătește o cratiță cu capac și pune în ea la încins ceva ulei (eu am folosit de rapiță).

Adu aproape un blender vertical. Vei avea nevoie de el la final.

Taie căpățâna de usturoi (cu tot cu coajă) în 2, întinde bucățile pe o tavă și coace-le la cuptor, la 170-180 de grade, timp de 15-20 de minute.

Prăjește migdalele într-o cratiță fără ulei (eu folosesc cu încredere fonta de fiecare dată) cât se umflă și se crocănțesc, aproximativ, 6-7 minute.

Prăjește ceapa tocată în uleiul încins. Adaugă puțină sare și pune capacul cât faci asta. O să salvezi timp, gaz sau electricitate și n-o să te umpli complet de miros de ceapă (nici pe tine, nici pe bucătărie).

Adaugă legumele tocate și lasă-le câteva minute și pe ele la prăjit. Chiar și învârte totul de 2-3 ori cu o lingură de lemn.

Adaugă, pentru început, 1l de apă și cartofii. Ideal e ca apa să acopere legumele suficient (poate 1cm deasupra lor, în funcție de mărimea cratiței folosite), dar să nu fie cantitate atât de mare încât să dilueze supa.

Acoperă din nou cu un capac, dă focul mai mic și lasă legumele să mocnească și să ajungă la temperatură de fierbere. Verifică legumele tari (cartofii, rădăcina de țelină dacă o foloseși) cu o furculiță, să fie aproape fierte.

Adaugă urzicile și restul de apă (până la 1.5l, dacă e necesar). Apasă ușor cu o lingură să fie toate acoperite de apă. Reglează de sare și piper și adaugă nucșoara.

Lasă să ajungă din nou la temperatura de fierbere, la foc mic, să dea și urzicile un clocot. Închide aragazul și dă supa deoparte.

Dacă n-ai făcut-o deja, scoate din cuptor usturoiul copt și decojește cățeii. În principiu, e un proces simplu și rapid și nici nu frige. Adaugă-i, împreună cu migdalele/nucile prăjite în supă.

Bagă blenderul vertical în cratiță și mixează până omogenizezi toate legumele într-o supă de un verde închis, de culoarea urzicilor. Gustă și dacă e nevoie, reglează iar sarea și piperul.

Polonicizează în farfurii, și, dacă ai, presară o lingură de urzici uscate deasupra.
Servește cu coji de pâine crocante și/sau cu lăstari de ce-ai la îndemână.

Poftă bună.

supa cu urzici