pastai verzi

Jurnalul navigatorului mîncau #9 (19-25 martie)

Vine weekendul, sigur! Poate mergi la piață, sîmbătă sau duminică. Poate treci prin dreptul tarabei de cartofi și cumperi 2-3 kilograme. Și, poate, ajungi acasă, te închizi în bucătărie, scoți din sertar cîteva fire de cupru și încă vreo două ustensile și te apuci să produci electricitate. Sau, poate, în timp ce din bucătărie se aud scurt-circuite, tu, în sufragerie, inspirată de nasturii din cartofi ai regelui Louis al XVI-lea și de florile aceleiași plante din părul Mariei Antoaneta, îți croiești o nouă garderobă de sezon. 

Dacă nu vedem catralioane de imagini pe zi, au trecut 24 de ore pe lîngă noi degeaba. Jumătate sînt fotografii cu mîncare, iar multe dintre acestea sînt fotografiate, din motive întemeiate, de sus.

Știi atunci cînd iei un ketchup bun, trece un timp și rămîne doar jumătate în recipient și fie durează foarte mult pînă ademenești ketchup-ul să iasă frumușel din vizuină și să treacă în farfurie, fie nu reușești nici cu toate izbiturile din lume. Compania unui profesor de la MIT a conceput o sticlă pentru astfel de substanțe, cu o rezistență de frecare aproape inexistentă. Acum sosurile curg frumos și se elimină și risipa.

Harriet Brown a scris un articol foarte mișto, în The Atlantic, despre cum a ajuns obezitatea o maladie și despre cinica și profitabila industrie a slăbitului.

Binge eating este disfuncționalitatea episodică, necontrolată, de a mînca excesiv. Mai simplu, e un chiolhan. Sau un mukbang, în Coreea de Sud, țara în care emisiunile tv gastronomice au fost înlocuite de privitul pe Web la filme cu străini care mănîncă, în timp ce faci același lucru, în fața camerei Web, ca să fii, la rîndul tău, privit de milioane de bingers. Cică un proverb coreean spune: 사돈 땅 사다 배 아프다. Adică: „dacă o rudă cumpără pămînt, mă doare burta”. Da, sigur, exact de asta!

Pe săptămîna viitoare!

One Comment

Leave a Reply