Jurnalul navigatorului mîncau #24 (27 august-3 septembrie 2015)

Olenka Kotik

Salutări,

Iaca m-am reîntors din vacanță, dar, după cum bine se știe, niciodată nu e de ajuns timp de citit, de vizitat locuri vechi și noi și nici de mîncat, după pofta inimii și a sistemului digestiv. Iar mie nu mi-a ajuns timpul nici cît să aprofundez o idee interesantă, pe care am citit-o într-o carte de psihologie, și anume că mîncatul nu este peste tot un obicei cu încărcătura socială cu care se prezintă în cultura occidentală. Există locuri în lume, în special în emisfera estică, unde nu se ia masa niciodată laolaltă, comunități în care oamenii trăiesc în continuare ghidați de instinctele fundamentale. De aceea îmi place mie uneori să înfulec în voie, departe de ochii și, se pare, mai ales, de gura lumii. Sper să revin cît de curînd cu un articol pe tema asta. 

În America largă, lumea se teme de o (nouă) conspirație a guvernului. De data aceasta țintele sînt producătorii de maioneză vegetală, care, dacă nu are nimic de-a face cu ouăle și cu găinile, nu are nici cu marii crescători avicoli care, nemulțumiți, au pus la cale planuri de-a dreptul grețoase.

Nu știu dacă atunci cînd se scrie despre cîte unul dintre candidații pentru Casa Albă se face publicitate directă, dar în Washington Post au apărut fragmente din email-urile pe care Hilary Clinton le-a trimis ca secretar de stat de pe o adresă privată. A atras imediat atenția mesajul cu peștele Gefilte, așa că dacă nu știți ce e aceea, puteți citi în material, deși nu știu cît de nimerit este contextul.

Tot în WP, Ruth Tam povestește despre mâncarea imigranților în cultura occidentală și despre modul în care Statele Unite privesc mîncarea „etnică”. Unii au privit-o mult și bine, iar acum se vinde sushi la alimentară, iar în viitor, o afacere cu sos iute nu are cum să nu domine lumea.

Elliot Walker vă invită la o galerie de alimente secționate și stropite cu sticlă topită.

Acum mă duc să-mi descarc pozele din vacanță, unde mai zăbovesc cu mintea și inima,

Pînă data viitoare!

*sursă foto – Olenka Kotik