De Cotnari numai de biNachnil

E foarte complicat să faci un review obiectiv la vinuri atunci când abia știi ce sunt punctele Parker. Nu mai zic cât de foarte complicat e să nu te lași (deloc) influențat de ce zic alții la masa de degustare.

Așa că tot ce urmează în articolul ăsta e o interpretare subiectivă de consumator în mare parte neinițiat, care e interesat de vinuri și prin prisma asocierii lor cu mâncarea și pentru că s-a săturat de băut bere din obișnuință.

Fie. Și pentru că vinul (la modul cel mai serios și în cantități echilibrate) e un aliment sănătos. Toate vinurile roșii, și mai ales Cabernet Sauvignonul, dau cu resveratrol în bolile cardiovasculare și colesterol – French paradox much?

Dar să trecem la subiect, zic.

Și anume la o degustare de Cotnari (gamele Domenii și Colocviu) și Nachbil. Sau în ordinea numerelor de pe tricou:

De la Domenii – Fetească Albă (sec), Tămâioasă Românească (sec) și Busuioacă de Bohotin (demisec), toate din 2011, urmate de Colocviile la Atena (Fetească Albă, sec, 2011), Moscova (Grasă de Cotnari, sec, 2011) și Roma (Tămâioasă Românească, 2011).

Nachbil a avut o echipă de Trio alb (demisec, 2011), Riesling de Rhin (demisec, 2010), Chardonnay (sec, 2011), Trio roșu (sec, 2010), Cuvee Selection (sec, 2008) și Pinot Noir (sec, 2008)

Ceva colocvii de la Cotnari mai gustasem și înainte cu interes și reținusem Grasa seacă cu plăcere, astfel încât au pornit cu un mic avantaj. Pe care l-au pierdut destul de repede, pentru că eu, ca un consumator de minimalism care răspunde imediat la etichete frumoase, le-am dat un plus celor de la Nachbil pentru designul simplu și curat, chiar dinainte să se desfacă sticlele. Ce-i drept, m-am grăbit puțin cu aprecierile pentru că dopurile lor au cam fost cu probleme, dar asta nu se mai pune.

Pe scurt și elegant, că doar suntem (deocamdată) la Iași și nu la Atena, Moscova sau Roma, vă spun despre vinurile pe care le-am reținut, fără să fie nevoie să ma uit peste ce-am notat când le-am gustat:

Busuioaca de la Domenii pentru culoare – unică și specifică pentru soiul ăsta de altfel, dar care mă duce cu gândul la ceapă, caramele și zile însorite;
Grasa de la Moscova (serios, cum s-au ales capitalele astea?) – care mi-a rămas în nas cu arome ușor ierboase și cu un gust molcom, ușor pișcăcios, de să-l mai încerc și cu altă ocazie;
Chardonnay-ul Nachbil (baricat) din 2011, că mă face să mă întreb cât a stat la baric;
și Pinot Noir tot de Nachbil, care în ciudat faptului că miroase puțin a spirt, e bun de tot la gust. Și are aproape culoarea ciocolatei, așa că e greu să-i reziști.

Desigur, discuțiile pot fi duse mult mai departe, cu analize de finețuri, calitățuri și prețuri (de aia spuneam de puncte Parker la început), dar nu sunt în măsură (deocamdată) să mă manifest de la altitudinile alea.

Așa că până una alta aștept să-mi explice și mie cineva povestea conceptuală a celor 3 capitale colocviale și fac cinste cu o sticlă de Castellroig Xarel-lo 2009, că a cam fost, pentru mine, revelația după-amiezii.