Unde să mănânci în Râmnicu Vâlcea: Restaurant Simfonia

Prin Râmnicu Vâlcea treci cu treabă. E situat în conjunctura drumurilor principale care unesc sudul cu vestul țării așa că vrei-nu-vrei îl tranzitezi dacă ești din regiunile alea. Dacă vii din Bucovina sau Moldova situația e oarecum mai complicată pentru că nu ai nici o legătură de transport direct și probabil că nu-s multe motivele pentru care ai merge/conduce intenționat +10 ore ca să ajungi acolo.

Sigur că există posibilitatea să fiu interpretată, judecată și prejudecată pentru că și eu am ajuns în Vâlcea printr-o conjunctură norocoasă, nu pentru că aș fi făcut un plan special pentru asta.

Dar se întâmplă câteodată ca o serie de coincidențe oarecum ciudate (cel puțin pentru un mic control freak ca mine) dau naștere unui efect de fluture care se echilibrează exact când nu ai nici un fel de așteptări, indiferent că ești trecător sau turist într-un oraș despre care nu știi prea multe.

Într-o fază din asta am picat weekendul trecut direct din lună într-un hotel, în restaurant și în bucătăria lui, într-un montagne rousse culinar de 2 zile în care am adunat și învățat atât de mult încât ar fi păcat să nu știe și alții despre bijuteria Simfonia.

Pentru că restaurantul unui hotel dintr-un oraș din sudul României are curajul să pună pe masă o altă față a bucătăriei. Mai mult, o altă față a bucătăriei românești, despre și pe care care în mod normal nu prea știm din ce direcție să o apucăm.

Am fost unul dintre cei 3 norocoși care au trecut prin experiența unei bucătării de restaurant inteligent și organizat și echilibrat, și am putut să observ tehnică și suflet direct de la surse (chefs Nico Lontras și Johnny Șușală și echipa din bucătăria Simfonia).

Rețetele din weekend au fost reinterpretări ale lor (cel puțin propunerea de la mine a fost transformată din Cenușăreasă în queen of the menu), la care au creat un starter și un desert de la zero și uite-așa s-a născut un meniu românesc gourmet de toată frumusețea, după cum urmează.

Mizilic (creme brulee cu brânză de burduf, caltaboș cu aspic de vită, sos de hrean cu muștar, trufă din porc în crustă de hrișcă expandată și tartar de castraveți murați)

Ciorbă cu burechițe (propusă de Laura – Rețete ca la mama)

Șalău cu șampanie (propusă de mine), gălbiori și zbârciogi și salată de mei

Tochitură moldovenească (propusă de Vladimir de la Printre Oale)

Griș cu lapte, cu aromă de Crăciun

După treaba asta am rămas cu o energie și mi-a mai revenit încrederea în potențialul culinar românesc de next level, potențial pe care, înainte de weekend îl simțeam puțin trist și pierdut în orgolii stupiduțe.

Sunt, desigur subiectivă, și ar trebui ca fiecare om pasionat de bucătărie să treacă prin propria experiență similară, chiar și fără să-și dorească să facă business din asta, ca să-și facă o idee despre ce înseamnă bucătăria și din perspectiva celui care muncește acolo, nu doar din cea de consumator (în care suntem cu toții și poate de asta ne e și atât de simplu să ne dăm cu părerea și să ne variem mofturile).

Zicea Nico Lontras că bucătăria românească merită mai multe evenimente de genul ăsta. Aș îndrăzni să adaug că merită și mai mulți oameni puțin mai educați și mai informați, sau măcar deschiși să încerce și altfel de experiențe gastronomice, să dea o șansă reală locurilor care știu să o pună în valoare și care, poate, par inaccesibile la prima vedere.

Și-nainte să închei și să vă las cu câteva fotografii care sunt mai mult decât grăitoare, vă recomand să mergeți și să încercați și meniul de zi cu zi al restaurantului. Ganache-ul cu caramel picant e cel mai bun desert pe care l-am încercat anul ăsta. Doar pentru asta și merită să fac din nou drumul până la Vâlcea.

Toate fotografiile sunt făcute de Cristi Mihai.