Unde să mănânci în Bruxelles: Bia Mara

În lumina evenimentelor recente, o recomandare de genul ăsta poate suna ușor infatuată, dar în același timp lumea tre’ să și mănânce, așa că măcar să mănânce bine. Mai ales că Bruxelles e unul dintre orașele europene în care mâncarea poate fi și foarte scumpă și foarte proastă, dar și la prețuri decente și delicioasă.

Iar Bia Mara e unul dintre cele din urmă (e listat și în aplicația Slow Food Planet). Cu un concept creat de Barry și Simon pe străzile din Dublin în 2011, localul a ajuns foarte popular după ce s-a deschis și în Bruxelles. 

meniu Bia Mara Brussels
imagine via biamara.com

Meniul e unul foarte simplu, se servesc doar fish & chips (plus o variantă cu pui și una vegetariană – arancini cu mozarella și parmezan), din ingrediente proaspete și sustenabile pe care le primesc zilnic. Când se termină ingredientele, sau dacă nu primesc ceva în ziua respectivă, preferă să nu servească. De exemplu când am mers eu, am comandat un meniu tempura și n-aveau, așa că am luat o alternativă din oferta cu panko.

Au doar câteva specii de pește în meniu (în funcție de sezon), pe care le pregătesc într-o crustă de tempura sau de panko, aromatizate cu diverse (lămâie și fenicul, cajun, wasabi și lime, etc). Din ce am înțeles, recent au renunțat să mai vândă somon pentru că au rămas fără un furnizor corect. Cartofii (wedges, nu fries), neuleioși, sărați doar cu sare de mare sunt simpli și buni. Aparent, sunt printre puținii din Bruxelles (și aș îndrăzni să zic că nu doar de acolo) care folosesc cartofi proaspeți și nu congelați.

Fiecare meniu vine și cu un sos făcut in-house, care se potrivește meniului comandat (e complementar cu tipul și aroma din crustă). În plus, dacă vrei să le încerci sosurile (care se schimbă destul de des, la fel ca și meniul, în funcție de ce pește mai apare/dispare), au o ofertă separată în care poți comanda 6 sosuri cu 3 euro.

N-ai să le poți termina de unul singur și nici în 2, dar mi s-a părut o idee faină pentru un grup.

De altfel, n-ai să poți termina de unul singur nici un meniu întreg decât dacă ți-e foame tare, pentru că porția e chiar foarte generoasă, așa că poți să ceri liniștit ce rămâne la pachet.

Bia Mara beer

Fish & chips nu merg fără bere, și un proiect local de bere artizanală au branduit special una pentru Bia Mara.

Restaurantul e simplu, minimalist, peștele disponibil e scris cu creta pe tablă, decorul e neutru, gri și lemn, tacâmurile sunt biodegradabile (din amidon de porumb), șervețelele negre, cutiile de servire din lemn (se refolosesc și nu se consumă la fel de multă apă ca pentru farfuriile clasice). Totul e gândit pentru consum de resurse minim și calitate a serviciilor și a mâncării maxime.

Bia Mara e mereu plin. Lumea vine, comandă, mănâncă și pleacă.

Prețurile sunt corecte, oamenii prietenoși și deschiși, mâncarea delicioasă.

Nu e de mirare că zvonurile spun că fac cei mai buni fish & chips. Pentru mine cu siguranță, și nu doar din Bruxelles.

bia-mara fish and chips

 

Noi am comandat 2 meniuri (cel etiopian și cel cu lămâie și fenicul, din amandouă ne-au rămas cartofi și am luat și la pachet) și 2 beri, care au costat puțin peste 30 de euro. În meniul curent (cel de mai sus) sunt și prețurile incluse.

Restaurantul e în Bruxelles pe Rue du Marche Aux Poulets 41, și nu face rezervări.

Merită să ai răbdare și/sau să te învârți prin zonă (e în centru) cât să prinzi o masă. Alternativ, îi găsești și în Antwerp (tot ca Bia Mara), și în Camden (Londra) sub numele de Hook.

Bon appétit!