Salată de cartofi cu icre

Sau ce se mai găsește și gătește la restaurantele cu stele Michelin, pentru că de la unul dintre ele vine rețeta pentru salata asta. Via Cristiana, căreia îi mulțumesc oficial pe calea asta. E vorba despre un fel de mâncare simplu, gustos și care are câte ceva interesant pentru toată lumea de la ‘restaurant snobs’ la ‘meat & potatoes’ people. Cu doar două ingrediente. Unul atât de comun și unul destul de rar și prețios, dar care poate fi înlocuit cu succes de variante mai accesibile.

 

Prep time ingrediente

2 minute.

Cooking time

10 minute.

Ingrediente

  • 4 cartofi medii
  • 1 lingură de caviar (în varianta Michelin, dar merg orice icre cărora nu le sunt distruse bobițele prin amestecare, și mai ales cele de somon care dau contrast și textură unei salate, de altfel banale)
  • bonus 1 dovlecel*

Metodă

Am curățat, tăiat și fiert cartofii, după care i-am zdrobit grosolan și i-am amestecat cu icre. Și gata salata. S-aveți poftă și un an nou fericit.


*Din dovlecelul gătit în abur am tăiat câteva felii pentru prezentare, și din restul am făcut o supă cremă, care a mers excelent cu salata de cartofi cu icre. Și cu un Pinot Grigio.

Imagini

Salata de cartofi cu icre

Salata de cartofi cu icre