Salată Adelicii

Weekendul trecut am primit niște muștar mofturos de undeva de pe ruta Belgia-Franța și am vrut să-l potrivesc neaparat cu ceva bun, bun. Așa s-a născut următoarea salată, pe care o recomand oricui vrea ceva răcoros și cel puțin interesant la nivel de amestec de arome și gust.

E rapidă, adaptabilă, și, mai ales suprinzătoare la gust. Pentru că am făcut-o pe instinct din ce s-a nimerit prin frigider are numele ăsta. La fel de bine putea fi doar o înșiruire de ingrediente.

Vreți nectarine coapte bine și să trecem la treabă.

Prep time ingrediente

5 minute.

Nr. porţii

gustare pentru o persoană

Ingrediente

  • o jumătate de fenicul feliat
  • o nectarină
  • 2 lingurițe de quinoa
  • 10-20 boabe de fistic
  • o mână de germeni de schinduf
  • o felie de somon afumat

Dressing:

  • suc de la o lămâie mică
  • o lingură ulei de măsline
  • o lingură muștar cu piper
  • o lingurița muștar Dijon cu afine
  • o lingură de oțet de mere

Metodă

Am amestecat nectarina tăiată în bucățele, feniculul în fâșii, fisticul curățat – într-un castron.

Într-un (alt) bol am amestecat toate componentele pentru dressing până am obținut consistența pe care o doream, după care am turnat totul în castronul cu salată. În farfurie am pus salata pe o felie de somon afumat care a preluat minunat din aromele de nectarină și din cele astringente din dressing. Cred că dacă aș fi avut răbdare să o las puțin la frigider (10-15 minute) să le dau timp ingredientelor să prindă răcoare și să-și amestece aromele mai bine, ar fi fost și mai și. Să vă fie de bine.

Imagini

Salata Adelicii

Salata Adelicii

Salata Adelicii