Păstăi cu smântână, usturoi și cimbru

pastai-cu-smantana-si-usturoi

În doi timpi și trei mișcări, ar putea fi continuarea descrierii acestui preparat, care nici măcar nu-i o rețetă, e o amintire din copilărie, când felurile mele de mâncare preferate erau cele cu smântână: pui cu smântână, pârjoluțe cu smântână, dovlecei cu smântână, păstăi cu smântână.

Nici smântâna nu mai e ce-mi amintesc, și nici păstăile. Multe au ațe sunt stafidite și au un gust tern,  efecte de #încălzireglobală, sau inconștiență de pseudo-producător lacom de profit, așa că mă consider norocoasă că am dat peste unele bune și crocante. Și-mi împart norocul cu voi, că dar din dar se face masă bună și om mulțumit. 

Ingrediente

  • 500g păstăi proaspete*, curățate și spălate
  • 300 ml de smântănă grasă (eu folosesc 38%, de la un producător mic, nu smântână pentru gătit din comerț, n-am idee cum se comportă aia**)
  • 1 lingură unt (sau 2 de ulei)
  • 1 căpățână de usturoi (sau cât vă dă inima, fiecare după preferință), căței curățați și tocați grosier
  • 3 crenguțe de cimbru proaspăt
  • 1 linguriță amidon din cartofi sau porumb
  • sare și piper negru după gust

*Dacă aveți păstăi la congelator păstrate de pe un anotimp pe altul, merg și ele. Doar trebuie fierte, dacă nu-s deja.

**Din ce am citit pe ambalaje, smântâna de gătit din comerț conține un stabilizator (caragenan). Caragenanul, la fel ca și amidonul, e un carbohidrat (polizaharidă) care se fixează pe proteina animală, are rol de stabilizare și gelificare, deci ajută la îngroșarea smântânii. Astfel încât e posibil ca în cazul în care folosiți smântână pentru gătit din comerț, să nu mai fie nevoie și de amidon.

Metodă

Am pus păstăile întregi la fiert la foc mediu, în apă cât să le acopere. N-am idee cât durează până fierb, eu le gust și le simt. Când sunt încă crocante, dar nu mai au gust de crud îs gata. Estimez că durează undeva la 15-20 de minute pentru cantitatea asta de păstăi.

După vreo 10 minute de când am pus păstăile la fiert, trec la următorul pas.

Într-un bol amestec 2 linguri de smântână cu amidonul, să-l încorporez bine.

Separat, într-o cratiță medie (în care să încapă și păstăile) cu fund dublu, topesc untul, apoi arunc deasupra cățeii de usturoi tocați și-i untuiesc nițel. Adaug smântâna (nu cea amestecată cu amidon, cantitatea mai mare rămasă) și crenguțele de cimbru, dau focul la mai mic și amestec. Reglez cu sare și piper, aștept punctul de fierbere, adaug și restul de smântână cu amidon și omogenizez.

Cam pe aici, ar trebui să fie fierte și păstăile, pe care le scurg de apă și le adaug peste sosul de smântână.

Încorporez păstăile și încet-încet observ cum sosul se îngroașă. Când sosul stă pe păstăi fără să se scurgă și dacă băgați o lingură, vedeți că rămâne și pe spatele ei, e gata. Gust, mai reglez sarea, poate și piperul. Pun în farfurii și mănânc fierbinte. Eventual cu niște mămăligă alături.

S-aveți poftă.

P.S. Pozele-s făcute cu telefonul, amintirile din copilărie n-au nevoie de DSLR. 

pastai-cu-smantana