micro porc cu capsuna

Jurnalul navigatorului mîncău #30 (15-21 octombrie 2015)

Sper că îmi este (im)pardonabilă înclinația naturală de a povesti mult despre animale. Nu știu dacă e mai degrabă în sensul de a le scoate, virtual, din farfurie decît contrariul, dar cred că dragostea de animale e instinctivă și inepuizabilă.

Iacătă, de exemplu, încerc să mă detașez, totuși, de obiectul studiului și să îți spun, nici cu dragoste și nici cu dispreț, că porcii mici sau micro-porcii aprind, din nou, discuțiile între geneticieni și bioeticieni, după ce, ani la rînd, au fost la modă, in special printre vedete. Cred că e vorba, mai precis, de noii micro-porciupgradați cu ultimul firmware, care repară cîteva bug-uri ale generației precedente, cum s-a constatat că era cel care îi făcea să crească cam tare pentru un dormitor sau chiar pentru o cameră de zi. Nu avem prea mult ce face cu micro-porcii în bucătărie, decît dacă avem doar o mini-poftă de micro-fleici și micro-cefe, așa că să trecem mai departe. 

Problemele cu dantura deteriorată după ceva ani de consum de diferite tipuri de pradă mă fac să mă întreb cum de dinții găsiți într-o peșteră din China arată atît de… ok și după 20.000 de ani. Nu este clar, într-o ipotetică preistorie a mîncatului, cine pe cine a devorat, cert este că alături de dinții strămoșești s-au mai găsit schelete de hienă, urși panda gigantici și alte animale, din astea, de companie plăcută, să mai treacă plictiseala. Aa, stai, că nu s-a găsit nici o unealtă, poate că e clar, pînă la urmă.

Vrei să fii un antreprenor de succes care acționează independent pe piață? Vrei să ajungi un leader incontestabil, admirat și respectat deopotrivă de angajați și parteneri? Vrei să întîlnești și să comunici cu oameni din întreaga lume (?!) Vrei să intri în îndustria laptelui de cocos? Dar pe piața obiectelor artizanale din coajă de cocos? Păr de cocos? În fine, te interesează cocosul sau nu? (Nu, nu crește la noi, nici în acvariu.) Atunci îți trebuie o mînă de lucru ieftină și de nădejde – o mînă de macac.

Hai să-i spunem un paradox (l-am putea și numi, așa, cumva, cu un nume interesant, poate chiar local), deși, foarte mulți cred că îl știu deja, cel puțin în raport cu mîncarea: e foarte scump să fii sărac, oriunde în lume.

Și eu lucrez undeva, că doar nu vînez chiar toată noaptea și dorm chiar toată ziua. Și mie îmi place să îmi închipui locul de muncă ca pe un teren de joacă. Chef Jeong Kwan crede la fel despre bucătăria ei. Dar ca să fie clar de la început: Kwan este o călugărță budistă, Zen la tot ce se întîmplă în lume, cu ea și chiar cu propria grădină, din care porci mistreți pleacă cu cîte un dovleac în colți o dată la două zile, fără să le bată nimeni obrazul. Bucătăria ei este printre temple, de unde mîncarea iese bună pentru că există o conexiune specială cu ingredientele.Trebuie să citești ce mai spune despre gătitul într-o lume plină de simplitate, liniște și singurătate. E din New York Times, e gratuit și e superb.

Păi, la revedere pînă data viitoare! Dacă ai citit rîndurile astea din picioare, de spaima statului în fund, află că totul este, cică, o micro-gogoriță.

imagine de pe theindychannel

Leave a Reply