Jurnalul navigatorului mîncau #15 (7-13 mai 2015)
Hello world,
Săptămîna asta sînt hăituit de o îndatorire foarte importantă, așa că zăbovesc în bucătăria Adelei foarte puțin, să vă spun doar două vorbe de pe Net-ul cu mîncare.
La sediul administrativ al lanțului de burgeri și înghețată Braum, ceea ce părea un banal exercițiu contabil s-a transformat într-un coșmar pentru administratori: nu ieșea numărul de vite din catastifele fermei întinse pe foarte multe mile pătrate. Și nu că nu ieșeau cîteva perechi de coarne, lipseau peste 1000 de cornute. Au căutat găuri în gard, au vorbit cu vecinii, au puricat vechiul bilanț. Apoi au spus, cu accent texan, „bre’, ăsta-i cel mai mare jaf de vite de-am auzit vreodată”.
Doctorilor le place să mănînce. Le place o masă bună așa de tare, încît pare că planifică nașterile dimineața, ca să ajungă în timp rezonabil acasă pînă la ora cinei.
Dacă ai refrene fantomă în cap – adică fredonezi piese care nu te mai lasă în pace, guma de mestecat s-ar putea să te ajute. Mesteci de 20-30 de ori, puternic, și adio refren rău. Taaake me to church, tu, na nî na naa!
Bayern-Barça, frumoase meciuri, iar Lionel Messi arată, la sfîrșitul unui sezon sportiv epuizant, mai în formă ca niciodată. Se pare că vizitele lui la nutriționistul venețian Giuliano Poser sînt o felie mare din această performanță.
Ia uite îndatorirea, cum așteaptă! Am fugit,
Pe săptămîna viitoare!
image credits: Worthy of Elegance