Gutui murate (în oțet)

Toamna se numără murăturile.

Să nu mă las mai prejos, zic, și să prestez și eu ceva murătură, măcar simbolic. Nu de alta, dar cum scot nasul pe geam, de-a lungul și de-a latul miroase a friptură și nu dă bine pentru cartierul nostru atâta porcăială fără garnitură.

Așa că spre binele inimilor și arterelor vecinilor mei viitori purtători de diverse cardiovasculare, ieri am pus mâna pe 3 gutui și azi le-am venit de hac. După o rețetă adaptată din Nigel Slater, care zice că oamenii nu mănâncă gutui crude (?!!?!) 

Ingrediente

• 3 gutui măricele, fără puf pe ele (eu nu le-am curățat de coajă, doar le-am spălat și șters), fără cotor, tăiate în felii longitudinale, 6 bucăți per gutuie
• 8 bucăți de long peppercorn
• 13 coacăze deshidratate
• o frunză de dafin
• 750 ml oțet (345 ml miere cu mere și restul cider vinegar)
• 200 g zahăr

Metodă

Toate ingredientele cu excepția gutuilor le-am pus într-o cratiță cu fund dublu pe foc. La primul clocot am dat la mic și am adăugat și feliile de gutui. După 18 de minute le-am verificat. Unele mai moi, cât să le înțep cu o furculiță fără să opună rezistență, altele mai încăpățânate, cu structură. Așa că le-am mutat pe toate într-un borcan. Am turnat restul lichidului deasupra, am pus capac și gata gutuile murate.

Merg beton cu porc, da, știe toată lumea. Vă recomand să le încercați și la un tajine marocan cu legume, senza cărniță.

Țin lejer câteva luni. Așa zice nenea Slater. La mine n-o fost nevoie să verific garanția, că au rezistat în borcan numa’ cât s-au răcit.

Cius.