Doradă umplută cu legume

Cine mă cunoaște mai bine știe cât de mult mi-a plăcut mâncarea africană, care are la bază 2 ingrediente pe cât de simple, pe atât de ofertante: pește și orez. Dorada asta umplută e inspirată de Thieboudienne și deși am adaptat-o foarte mult, condimente similare cu cele africane i-au dat o aromă specială, diferită de cea a unui pește gătit clasic la cuptor.

Prep time ingrediente

10 minute.

Cooking time

20 minute.

Nr. porţii

2 persoane.

Ingrediente

  • o doradă
  • o ceapă verde
  • o jumătate de ceapă galbenă
  • 2 ardei iuți uscați
  • o roșie medie
  • un mănunchi de pătrunjel verde
  • o lămâie
  • sare, piper, turmeric, chili
  • o lingură de ulei

Metodă

Am pus cuptorul la preîncălzit la 210 grade. Am tăiat roșia decojită, ceapa galbenă, pe cea verde și ardeii iuți și le-am pus 1 minut într-o lungură de ulei, în tigaie, la foc mare. Am pus condimentele deasupra (după gust), am stors lămâia peste și am amestecat cu o lingură de lemn încă un minut până când totul a căpătat o consistență păstoasă cu bucăți de legume, după care am dat deoparte. Am spălat dorada bine, am tăiat-o pe interior până la coadă, și am umplut-o cu amestec de legume din tigaie, după care am pus-o într-un vas termorezistent. Pentru că mai rămăseseră legume, le-am pus și pe alea lângă doradă, am adăugat mult pătrunjel deasupra și am băgat la cuptor 25 de minute (după instrucțiunile specificate pentru doradă, dar 20 de minute ar fi fost îndeajuns) Când a sunat alarma, am scos de la cuptor și am trecut la masă. Să vă fie de bine!

Imagini

Dorada cu legume

Dorada cu legume

Dorada cu legume

Dorada cu legume

Dorada cu legume