Ciuperci cu smântână

Sunt o sumedenie de rețete și metode de gătit ciuperci cu smântână, eu le fac (mai mult din amintire) după cea de la tata de-acasă, care spune că avem nevoie de următoarele:

Prep time ingrediente

10 minute.

Cooking time

15-20 minute.

Nr. porţii

2 persoane.

Ingrediente

  • ciuperci, de preferință hribi sau opintici culeși din pădure, dar merg și champignons (cum de altfel am avut și eu de data asta)
  • o cutie cu smântână cât mai grasă pentru sos (eu am avut de 12% – adică prea slabă, și s-a simțit la textură)
  • o lingură de amidon alimentar sau făină (depinde de preferințele personale pentru îngroșat sosul, și ținând cont că făina albă nu e chiar recomandată celor cu aciditate gastrică)
  • sare și piper
  • puțin unt pentru sotat ciupercile
  • pătrunjel proaspăt

Metodă

Am curățat și tăiat ciupercile în sferturi și le-am sotat cam 4-5 minute în unt la foc mic. Am adăugat smântâna, amidonul și mai pe la final și puțină făină de ovăz (pentru că nu se mai dădea îngroșat sosul), am amestecat și am lăsat vreo 6-7 minute la fiert, tot la foc mic, până a dat un clocot. Am pus sare și piper deasupra, am mai învârtit de 2 ori și gata.

În timpul cât s-au făcut ciupercile am pus repede și de-o mămăligă mică pentru că sosul de smântână merge cel mai bine cu mămăligă și usturoi, pentru cui îi place, sau, pentru cine are răbdare, cu castraveți la cuptor. Și pentru toată lumea cu mult pătrunjel proaspăt, că are vitamina C.

Asta e una dintre mâncărurile preferate din copilăria mea și în continuare aș da multe feluri fancy de mâncare pe ea. Hai s-aveți poftă!

Imagini

Ciuperci cu smantana

Ciuperci cu smantana

Ciuperci cu smantana

Ciuperci cu smantana

Ciuperci cu smantana