Avocado hummus

Cu altă ocazie, vă spuneam cât de mult îmi plac guacamole și hummusul și așa mi-a venit o idee să le amestec, să văd ce iese. Well, a ieșit un soi de hummus verde (?!), cu gust de avocado.

 

Prep time ingrediente

5 minute.

Nr. porţii

2 persoane.

Ingrediente

  • un avocado (ar fi mers chiar doi)
  • 2 căței de usturoi
  • 2 linguri tahina
  • o conservă de năut
  • zeama și coaja de la o lămâie
  • sare
  • ulei de măsline
  • piper

Metodă

De data asta l-am făcut la blender că eram pe fugă. Mai întâi am mixat năutul, usturoiul, tahina și lămâia. Avocado l-am tăiat cuburi și l-am adăugat după. Am avut și o bucată tăiată pe lung, dar mixerul meu n-a vrut să o sfărâme și pace. Toata treaba a durat cam 2 minute. La final, am sărat puțin, am pus într-un bol, am adăugat deasupra ulei de măsline și piper și am mâncat cu nachos.


Pentru că n-am avut chiar cel mai copt avocado posibil, hummusul a ieșit puțin uscat, așa că l-am asezonat și cu niște bucăți de roșie, cu care s-a potrivit de minune. S-aveți poftă!

Imagini

Avocado hummus

Avocado hummus

Avocado hummus

Avocado hummus