Paste cu sos de ciuperci și Cabernet

La Caravana Somelierilor a întrebat cineva cum se poate asocia vinul roșu cu mâncarea în cazul vegetarienilor (în condițiile în care culoarea vinului o dă carnea, iar aroma garnitura), și deși nu mai țin minte foarte multe, am mai săpat puțin pe net zilele astea și azi am încercat un dish vegetarian cu Cabernet Sauvignon. Mie mi-a plăcut foarte mult (dar nu-s pretențioasă când e vorba de ceva picant), acum rămâne să încerce și alții și să-mi spună ce părere au.

Prep time ingrediente

5 minute.

Cooking time

20 minute.

Nr. porţii

2 persoane.

Ingrediente

  • paste integrale
  • 3-4 ciuperci mai mari sau o conservă de ciuperci de 200 de grame
  • o jumătate de ceapă
  • 3 căței de usturoi (tocați)
  • busuioc
  • cimbru
  • oregano (sau pentru cine n-are, ceva mai mult busuioc)
  • puțin chimen (surprise!)
  • ceva ardei iuți flakes (eu am pus vreo 6), opțional pentru cui îi place mâncarea mai picantă
  • o roșie tăiată cuburi, plus un sfert de conservă de roșii cu tot cu suc
  • sare
  • piper
  • ulei de măsline
  • un pahar de cabernet sauvignon (măcar de calitate băubilă)

Metodă

Am fiert pastele, după instrucțiunile de pe pachet. Într-o tigaie măricică (asta așa ca să dau apă la moară chestiei cu moldovenii și diminutivele pe care am aflat-o recent) pusă pe aragaz la foc mare am pus ulei de măsline (cam o lingură) la încins și am adăugat usturoiul, ceapa tocată, toate condimentele (după gust), roșia, plus conserva pe care le-am lăsat pe aragaz cam 5 minute (amestecând din când în când), după care am adăugat ciupercile tăiate cuburi și vinul, am dat focul la mic și am lăsat încă vreo 15 minute, să scadă vinul și să formeze reducția cu ciuperci.


Toată treaba asta am pus-o peste pastele al dente și mi-am luat liniștită porția de carbohidrați de seară, lângă un pahar de vin. Desigur tot Cabernet Sauvignon. S-aveți poftă și să-mi ziceți cum vă place!

Imagini

Paste cu sos de ciuperci si Cabernet

Paste cu sos cu ciuperci si Cabernet

Paste cu sos de ciuperci si Cabernet

Paste cu sos cu ciuperci si Cabernet