Korova Chocolate Cookies

Le-am făcut de două ori într-o săptămână. Asta spune multe despre cât de bune sunt – officially my all time favorite chocolate cookies. Și m-au urmărit ceva vreme, pentru că am tot dat peste ei (biscuiți)/ele (cookies) ?!? în cele mai bizare și coincidentale moduri, așa că se cereau musai încercate.

Rețeta e adaptată din cartea lui Dorie Greenspan –  Paris Sweets: Great Desserts From the City’s Best Pastry Shops – o mare doamnă a bucătăriei în general și a dulcegăriilor în particular – a scris nenumărate cărți de bucate – și de una singură, sau co-autor, cu rețete via Pierre Hermé (biscuiții ăștia sunt o adaptare după el), Julia Child sau Daniel Boulud. Se cunoaște cu David Lebovitz, și are vecini care-i fac naming dulciurilor pe care le pregătește. Ca de exemplu, chiar și biscuiților ăstora – un adevărat ospăț ciocolătos pe care ar trebui să-l încerce absolut toți oamenii, măcar o dată în viață.

Pentru că au tot ce-și poate dori cineva de la un desert – ciocolată (multă și yummy, care se topește pe măsură ce îi mănânci), cacao (to double up on the chocolate), valuri aromate de vanilie (și tonka, că deh, le-am dat și eu niște extra twist personal), sweetness atât cât trebuie, echilibrat de o textură ușor nisipoasă – de la sare (fleur de sel is said to be the real deal, eu am folosit însă de mare, din seria clasică) – care pune în valoare și scoate ce-i mai bun din ciocolată. Pure nomness.

Și n-o zic doar eu, am dat peste ele și la Cenk Sönmezsoy (Cafe Fernando), care le făcea apologia încă din 2008.

Prep time ingrediente

5 minute.

Cooking time

12 minute.

Nr. porţii

4-10 persoane.

Ingrediente

  • 175 g făină
  • 30 g cacao
  • o jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu
  • 150 g unt (80%, la temperatura camerei)
  • 120 g zahăr brut (în rețeta originală mai e și zahăr granulat, dar eu am ignorat partea aia, deja cantitatea asta e mai mult decât suficientă pentru gustul meu)
  • un praf de sare (eu am folosit sare de mare, nu fleur de sel)
  • 150 de grame ciocolată amăruie (am folosit 55% și 75%)
  • 1 lingură de esență de vanilie
  • 1 păstaie de tonka
    • Metodă

      Am amestecat făina și cacaoa cernute cu bicarbonatul de sodiu într-un bol.

      În alt bol am frecat untul până a devenit cremos și fluffy. Am adăugat zahărul, praful de sare, esența de vanilie, plus păstaia de tonka dată pe răzătoarea mică, și am încorporat bine cu untul. În 3 ture, am adăugat și mixul de făină cu cacao și am amestecat lejer, doar cât să încorporez. Am adăugat și ciocolata tocată (ar trebui mărunt, la mine au fost niște chunks de diverse mărimi) și am omogenizat.

      Pe o planșetă de lucru/fund de lemn, am împărțit aluatul astfel obținut în 2 bucăți, pe care le-am modelat în secțiuni cu diametrul de 4cm (aproximativ, eu vă spun din rețetă, dar le-am făcut după ochi), le-am învelit (individual) în plastic wrap și le-am băgat la frigider. Minim 2 ore (una am lăsat-o și peste noapte și n-a fost problemă).

      După ce-a expirat timpul, am scos aluatul, l-am tăiat în bucăți (cam 1cm grosime), pe care le-am pus în tavă (din ingredientele astea ies 2 tăvi) și le-am băgat în cuptor la 165 de grade. Fix 12 minute. Cică-i musai să stea la cuptor exact atât. De data asta am respectat instrucțiunile și chiar atât i-am lăsat, deși păreau să nu fie gata. În plus, se sfarmă aproape instant dacă nu-i las să se răcească puțin, so be patient for a bit.

      După ce-a expirat timpul, i-am scos din cuptor, i-am lăsat cam 5 minute să se răcească și să se întărească, i-am mutat pe o farfurie și am mâncat primul batch până am scos din cuptor seria 2.

      Cam asta-i. Sunt curioasă dacă la cineva rezistă nemâncați mai mult de 24 de ore, so do share. S-aveți poftă.

      Imagini

      Dorie Greenspan Korova cookies

      Korova cookies

      Korova cookies