Lasagna vegetariana

Peste 2 ore. Atât a durat până am pus cap la cap toate bucățile de lasagna vegetariană, sosuri included. Printre picături am și documentat procesul aproape cap-coadă, tocmai ca să nu uit vreunul dintre pași.

Dar înainte să trec la rețeta propriu-zisă, poate ar trebui să menționez că n-am mâncat lasagna vegetariană niciodată până acum, așa că e puțin mai dificil de comparat experiența. Desigur, a mea e cea mai bună & all that, dar asta și pentru că în ultimul an (aka 2013) am devenit borderline snobish în ceea ce privește ingredientele folosite pentru orice masă. Sursele, de preferință locale, și calitatea lor primează, conținutul produselor ambalate/importate cumpărate e determinat de ingredientele naturale reale, sau măcar acreditate în vreun fel (de preferință bio, sau fair-trade). Încerc să evit cam tot ce conține mai mult de 5 ingrediente și nu cumpăr chestii care includ denumiri care sună a nume de antibiotice, nu de chestii pe care le-ai mânca.

Ceea ce mă face să spun scriu din nou despre cât de importantă e materia brută cu care pleci la drum pentru orice preparat și cât de relevante-s ingredientele culese proaspete din grădină, pe cât posibil.

Evident că n-am ajuns încă acolo, dar faptul că lasagna a ieșit fără probleme din prima și a fost extrem de gustoasă, nu e atât o realizare culinară (decât poate doar prin prisma faptului că în sfârșit mi-am adunat răbdarea să mă apuc s-o fac), cât o realizare determinată 95% de calitatea ingredientelor folosite.

Am trecut și prin vreo 30 de variante de rețete de lasagna (de pe site-uri românești și străine) și am căutat opțiuni cu ingrediente de sezon (iarna nu-i cea mai prietenoasă în domeniul ăsta, mai ales cu leneșii care nu prestează conserve și alte de astea). N-am găsit nici una care să mă mulțumească pe deplin, așa că am schimbat strategia și am decis să încerc o variantă bazată pe ingredientele disponibile, fără să-mi mai bat capul cu ce TREBUIE să conțină musai lasagna (layers de lasagne, sos bechamel și ragú, plus parmezan). 

Și-acum că am clarificat și subiectul ăsta, să trecem la treabă.

Prep time ingrediente

60 minute.

Cooking time

40-45 minute.

Nr. porții

4 persoane.

Ingrediente

  • un dovlecel
  • o mână de ciuperci
  • o conopidă mică
  • o mână de mazăre
  • o sticlă de 750 ml de roșii pasate
  • busuioc proaspăt
  • unt
  • o ceapă mică
  • o bucată de brânză Rochefort
  • o bucată de brânză de putină
  • o bucată de cheddar
  • iaurt gras
  • câțiva câței de usturoi
  • 2 legături de pătrunjel
  • semințe de dovleac decojite
  • lămâie (sucul de la una)
  • ulei de măsline
  • foi lasagne

Metodă

Legumele (cu excepția mazării) le-am curățat, tăiat, asezonat cu sare și piper și băgat la cuptor 20 de minute pe o parte, 20 pe cealaltă.

Cât s-au făcut legumele am făcut 2 sosuri, plus un pesto, după cum urmează.

Sos 1 de roșii
Am tras ceapa tocată mărunt la tigaie în unt, am adăugat roșiile pasate, asezonat cu sare și piper și lăsat la foc moale până s-a îngroșat totul într-un sos (cam 15 minute în total). Tocat busuioc și turnat deasupra la final.

Sos 2 de brânză cu iaurt și mazăre.
Am fărâmițat Rochefortul (200g) și l-am amestecat cu iaurt, brânză de putină mărunțită, o bucată de cheddar dată prin răzătoarea mare și mazărea dezghețată. (Aici am comis o greșeală, ar fi fost mai bine să bag mazărea cu restul legumelor la cuptor, sau să o blanșez înainte, pentru că a rămas semi-crudă, oops). Am obținut un fel de sos-cremă de consistență foarte groasă și texturată de tipurile de brânză (awesome sauce).

Pesto cu pătrunjel, semințe de dovleac și usturoi. Din cele menționate, plus ulei de măsline, plus sucul de la o lămâie, plus sare, plus piper. Toate blenduite până am obținut un pesto-like sos, super yummy și ăsta.

După care am purces la asamblat lasagna. Numai bine se răcise sosul de roșii, cu care am și uns tava, înainte să pun primul strat de foi de lasagne (ce-am avut eu n-avea nevoie de extra preparare, din cutie au mers direct în tavă).

A urmat o serie de legume coapte, sos de roșii, încă o serie de foi, sos de brânză, încă o serie de legume coapte, iar sos de roșii, pesto, încă o serie de foi de lasagne și tot așa, până am terminat cu toate sosurile, legumele și la final am ras niște extra cheddar peste ultima tură de sos de roșii.

Am băgat toată chestia asta la cuptor, aproximativ 40 de minute. Poate 45, nu-mi mai amintesc exact și nici n-am notat.

Asta a ieșit. Sper să nu fi pierdut nici un amănunt relevant pe drum, că am scris la rețeta asta două zile.

Enjoy și drop a line dacă vă place.

Imagini

Lasagna vegetariana

Lasagna vegetariana

Lasagna vegetariana

Lasagna vegetariana

Lasagna vegetariana

Lasagna vegetariana

Lasagna vegetariana